C******* I****
Apelant InculpatA****** N******** D* A*********** F*************** R******** V*****
Intimat Parte civilăDec.305/A/Admite apelul declarat de apelanta C******* I**** împotriva sentinţei penale nr. 2636/04.11.2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Desfiinţează, în integralitate, încheiere de şedinţă din data de 11.11.2015 şi, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond: Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatei C******* I**** de la 2 ani închisoare la 1 an şi 4 luni închisoare. Reduce pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei C******* I**** de la 3 ani şi 4 luni închisoare la 2 ani şi 8 luni închisoare. Înlătură obligarea inculpatei la plata sumei de 2074 lei, reprezentând TVA. Obligă inculpata la plata de daune materiale către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, respectiv accize în cuantum de 7149 lei şi taxe vamale în cuantum de 544 lei, precum şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii calculate de la scadenţă până la plata efectivă a debitului. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Cheltuielile judiciare avansate în apel rămân în sarcina statului. Onorariul parţial al apărătorului din oficiu, în cuantum de 80 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 23.02.2016.
Hotarare 305/2016 din 23.02.2016termen de pronunţare - 23.02.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.02.2016pentru angajare avocat
Incheiere de sedinta din 18.01.2016