B***** V***** - V*****
ReclamantC******* E****
ReclamantB***** M****
PârâtB***** A********
PârâtIa act de renunţarea reclamanţilor Burcea Vasile Viorel şi C******* E**** la dreptul pretins în acţiune şi respinge acţiunea. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Costeşti. Peonunţată în şedinţă publică.30.09.2015
Hotarare 844/2015 din 30.09.2015Amână judecarea cauzei la 30.09.2015, în vederea soluţionării pe cale amiabilă a prezentului litigiu. Emite o adresă către dl. expert Dumitrescu Cristian Ştefan, cerându-i-se să precizeze dacă este în măsură să efectueze lucrarea, fiind necesară în cazul în care părţilor vor eşua în privinţa realizării unei înţelegeri. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Iunie 2015
Incheiere de sedinta din 24.06.2015Administrarea probelor cu înscrisuri, testimonială şi expertiză. Pune în vedere pârâtelor că au posibilitatea să indice un alt martor în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă Respinge solicitarea cu privire la relaţiile de la Parchetul de pe lângă judecătoria Costeşti. Desemnează un expert tehnic în specialitatea agronomie, prin tragere la sorţi de pe lista experţilor autorizaţi comunicată de Biroul Local de Expertize Tehnice de pe lângă Tribunalul Argeş, respectiv pe dl Dumitrescu Cristian Ştefan. Stabileste onorariul provizoriu de expertiză la suma de 1000 lei, în sarcina reclamanţilor şi pune în vedere acestora să depună la dosarul cauzei, dovezile de achitare a onorariului. Emite adresă către expertul desemnat solicitându-i-se să comunice dacă este în măsură să întocmească lucrarea în raport de obiectivele stabilite de instanţă şi în caz afirmativ, să estimeze durata necesară întocmirii lucrării.. Amână judecarea cauzei, în vederea administrării probatoriului încuviinţat la data de 24.06.2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Mai 2015
Incheiere de sedinta din 27.05.2015