S********* R******* R**** P***** M****** D* S******* P*** A*****
ReclamantS* A****** M***** T****** S* R****
PârâtAdmite acţiunea precizată formulată de reclamantul Sindicatul Romantub Roman în numele şi pentru membrul său POPA ADRIAN, în contradictoriu cu pârâta SC "ARCELORMITTAL TUBULAR PRODUCTS " SA ROMAN şi în consecinţă: Obligă pârâta să emită declaraţii rectificative vizând încadrarea locului de muncă al reclamantului membru de sindicat, în condiţii speciale de muncă începând cu data de 01.04.2001. Obligă pârâta la plata diferenţei dintre contribuţia corespunzătoare condiţiilor speciale de muncă cuvenite şi contribuţia efectiv plătită începând cu data de 01.07.2006 şi până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligaţiei. Obligă pârâta să înainteze Casei Judeţene de Pensii Neamţ modificările intervenite privind încadrarea reclamantului în condiţii speciale de muncă şi să plătească acestuia cheltuieli de judecată, în sumă de 500 lei. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune de partea interesată la Tribunalul Neamţ – Secţia I, Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.04.2016.
Hotarare 498/2016 din 20.04.2016solicitare relaţii
Incheiere de sedinta din 24.02.2016administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 02.12.2015pentru a se comunica pârâtei copia precizărilor depuse de reclamant
Incheiere de sedinta din 21.10.2015