H****** D****
InculpatŞ***** R**** V*****
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul H****** D**** la pedeapsa de: - 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj judiciar, prevăzute de art. 279 alin. 2 raportat la art. 206 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 396 alin.10 Cod de procedură penală. În temeiul art. 43 alin. 1 Cod penal adaugă pedeapsa de 4 luni închisoare, aplicată prin prezenta hotărâre, la restul rămas neexecutat la data de 10.11.2014 din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1004/29.06.2012 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr.790/R/02.10.2012 a Curţii de Apel Oradea, respectiv 1123 de zile închisoare, rezultând pedeapsa de 4 luni şi 1123 de zile închisoare în regim privativ de libertate. În temeiul art. 66 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a şi b Cod penal, pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 65 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 43 alin. 1 raportat la art. 40 alin. 3 Cod penal scade din pedeapsa aplicată durata executată, respectiv de la data de 10.11.2014 până la zi. Revocă mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1546/2012 emis de Judecătoria Oradea şi dispune emiterea unui nou mandat de executare, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Ia act că persoana vătămată Ş***** R**** V***** nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În temeiul art. 272 Cod de procedură penală dispune virarea din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Bihor a sumei de 260 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Brînzaş Mircea, conform delegaţiei nr. 306 din 13.01.2016. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 18.03.2016.
Hotarare 347/2016 din 18.03.2016Amână pronunţarea soluţiei la data de 18.03.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.03.2016Respinge ca neîntemeiată declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător Timiş Ioan din cadrul Judecătoriei Oradea. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi 07.01.2016.
Incheiere abtinere din 07.01.2016Admite declaraţia de abţinere formulată de către doamna judecător Ivanovics Eniko Silvia în cauza de formează obiectul dosarului nr. 19652/271/2015 al Judecătoriei Oradea. Constată existenţa cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin.1 lit.f Cod procedură penală. În baza art. 110 alin (2) din Hotărârea CSM nr.1375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti dispune repartizarea aleatorie a cauzei . Actele îndeplinite până la acest termen de judecată urmează să fie păstrate. Fără cale de atac. Dată în cameră de consiliu, azi 04.01.2016. Pronunţată în şedinţa publică, azi 04.01.2016.
Incheiere abtinere din 04.01.2016