S********* N******* A* P*********** S* V******** P** L** Î* N***** M******** D* S******* M******* I***
Recurent ReclamantP****** L***** A M*********** F******
Recurent PârâtRespinge ca nefondat recursul formulat de recurentul pârât Poliţia Locală Făgăraş. Admite recursul formulat de recurentul-reclamant. Casează în parte sentinţa recurată şi în rejudecare, Admite acţiunea, Anulează Decizia nr. 2098/25.06.2015 emisă de pârâtă. Definitivă. Pronunţată în şedinţă public, azi 16.01.2017
Hotarare 81/2017 din 16.01.2017ÎNCH./20.04.2016 În cond. art. 519 NCPC sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privind interpretarea art. 1 alin. 1, 2 şi 51 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în sensul de a se lămuri dacă sintagma „salarizat la acelaşi nivel” din conţinutul alineatului 51 vizează ansamblul textului imediat precedent, respectiv „personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice”, precum şi textul „la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014” din cuprinsul alineatului 1 şi textul „la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014” din cuprinsul alineatului 2 al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014. În cond. art. 520 alin. 2 NCPC suspendă judecata în cauză privind recursurile formulate de recurentul – reclamant SINDICATUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR ŞI VAMEŞILOR PRO LEX ÎN NUMELE MEMBRULUI DE SINDICAT MUNTEANU IOAN şi recurentul – pârât POLIŢIA LOCALĂ A MUNICIPIULUI FĂGĂRAŞ, împotriva sentinţei civile nr. 8170/18.11.2015 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 28.884/3/2015. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.04.2016.
Incheiere de sedinta din 20.04.2016Amână pronunţarea la data de 20.04.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.04.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.04.2016În vederea dezbaterii asupra chestiunii privind sesizarea Î.C.C.J. în condiţiile art.519 şi urm.NCPC. cu o întrebare prealabilă pentru dezlegarea privind interpretarea art.1 alin.1,2 şi 5 ind.1 din O.U.G. nr.83/2014 astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr.71/2015 în sensul de a se lămuri dacă sintagma "salarizat la acelaşi nivel" din conţinutul alineatului 5 ind.1 vizează ansamblul textului imediat precedent, "personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice", precum şi textul "la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014" din cuprindul alineatului 1 şi textul "la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit dini fonduri publice pentru luna decembrie 2014" din cuprinsul alineatului 2 al art.1 din OUG nr.83/2014. Acordă termen la data de 18.04.2016, complet 1R/NCPC, cu citarea părţilor, cu menţiunea de a formula punct de vedere asupra chestiunii privind sesizarea Î.C.C.J. Pronunţată în şedinţă publică.LG/EDC
Incheiere de sedinta din 04.04.2016