P***** C***** z** ,*****
InculpatCondamnă inculpatul Panait Costel zis „Maţ”, la: - 3 (trei) ani închisoare- pentru săvârşirea infracţiunii de trafic intern de droguri de risc în formă continuată prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 şi art. 36 alin. 1 C. pen., art. 396 alin. 10 rap. la art. 375 alin. 1 C. pr. pen. În temeiul art. 67 alin. 1 şi 2 C. pen. cu ref. la art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000, interzice inculpatului, ca pedepse complementare, exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. pe o durată de 2 ani, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen. aplică inculpatului, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului Panait Costel pe o durată de 4 (patru) ani care reprezintă termen de încercare stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.. În baza art. 93 alin. 1 cu referire la art. 94 alin. 1 C. pen. dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune Ilfov, schimbarea locuin?ei ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile; d) să comunice Serviciului de Probaţiune Ilfov schimbarea locului de muncă; e) să comunice Serviciului de Probaţiune Ilfov informaţii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 cu referire la art. 94 alin. 2 C. pen., dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul Panait Costel să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Ilfov sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen., art. 404 alin. 2 C. pr. pen. dispune ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul Panait Costel să presteze 120 zile de muncă neremunerată în folosul comunită?ii în cadrul Primăriei comunei Popeşti Leordeni, singura entitate din localitatea de domiciliu a inculpatului menţionată în lista privind posibilităţile concrete de executare a acestei obligaţii, întocmită la nivelul Serviciului de Probaţiune Ilfov. În baza art. 91 alin. 4 C. pen., art. 404 alin. 2 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului Panait Costel asupra disp. art. 96 C.pen. cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul comiterii unei noi infracţiuni, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare sau nerespectării măsurilor ?i obliga?iilor dispuse şi asupra consecinţelor acestei revocări. În baza art. 16 alin. 1 din Legea 143/2000 cu ref. la art. 2 din Legea 143/2000 dispune confiscarea cantităţilor de 0,57 gr cannabis, 3,80 gr cannabis şi 1,03 gr cannabis rămase după efectuarea analizelor de laborator şi depuse în camera de corpuri delicte a IGPR, conform dovezilor seria H nr. 0181439, nr. 0181512 şi nr. 0182148. În temeiul art. 17 alin. 1 din Legea 143/2000 dispune distrugerea drogurilor de risc anterior menţionate, respectiv a cantităţilor de 0,57 gr cannabis, 3,80 gr cannabis şi 1,03 gr cannabis rămase după efectuarea analizelor de laborator şi depuse în camera de corpuri delicte a IGPR, conform dovezilor seria H nr. 0181439, nr. 0181512 şi nr. 0182148, cu păstrare de contraprobe. În baza art. 16 alin. 2 din Legea 143/2000 cu ref. la art. 112 alin. 1 lit. e C. pen., dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 300 lei, reprezentând contravaloarea drogurilor cumpărate autorizat de la acesta la datele de 09.04.2015 şi 22.04.2015. După rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul Panait Costel, în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 5 alin. 5 cu rap. la art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 76/ 2008 aduce la cunoştinţă inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic. În baza art. 274 alin. 1 C. pr. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 272 alin. 2 C. pr. pen, suma de 520 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu care a asigurat asistenţă juridică obligatorie se achită din bugetul Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.05.2016.
Hotarare 152/2016 din 27.05.2016In temeiul art.391 alin.1 C.pr.pen.va stabili termen pentru pronuntare la data de 27.05.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.05.2016Acorda un nou termen de judecata pentru a acorda posibilitatea inculpatului sa depuna inscrisuri in circumstantiere la dosar.
Incheiere de sedinta din 14.04.2016Acorda un nou termen de judecata in vederea citării inculpatului cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 17.03.2016