C**** G*******
Apelant InculpatAdmite apelul declarat de inculpatul C**** G******* împotriva sentinţei penale nr. 144 din data de 05.09.2016, pronunţată de Judecătoria Mediaş în dosarul nr. 1024/257/2016. Desfiinţează integral sentinţa penală apelată şi, judecând cauza: În baza art. 336 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală stabileşte în sarcina inculpatului C**** G******* pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 83 alin. 1 din Codul penal amână aplicarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 alin. 1 din Codul penal. În baza art. 85 alin. 1 din Codul penal , pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a. se va prezenta, ori de câte ori va fi solicitat, la Serviciul de Probaţiune Sibiu; b. va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c. va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d. va comunica schimbarea locului de muncă; e. va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. 2 lit. b şi c din Codul penal impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere: -să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Protopopiatului Mediaş şi -să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Atrage atenţia persoanei supravegheate asupra dispoziţiilor art. 88 alin. 1 din Codul penal potrivit cărora, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa va revoca amânarea şi va dispune aplicarea şi executarea pedepsei. În baza art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi în faţa primei instanţe. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.11.2016.
Hotarare 1026/2016 din 16.11.2016