M***** M****
InculpatM***** Z****
Parte vătămatăÎn baza art. 257 alin 1 Cod penal cu referire la art. 206 alin 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 1 Cod penal cu ref. la art. 43 alin 1 Cod penal şi cu aplic art. 396 alin 10 Cod pr pen condamnă inculpatul M.M. , la o pedeapsă de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. (fapta din data de 10.09.2015) În baza art. 67 alin.1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau in funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau in funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 105 alin 1 prima teză Cod penal anulează liberarea condiţionată dispusă prin decizia penală nr. 261/2016 a Tribunalului Alba. În baza art. 105 alin 1 teza ultimă Cod penal face aplicarea art. 43 alin 1 Cod penal şi adaugă la pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin prezenta pedeapsa anterioară neexecutată la data de 10.09.2015, pedeapsă aplicată prin sentinţa penală nr. 1508/02.06.2011 a Judecătoriei Craiova, în executarea căreia se afla la data săvârşirii prezentei fapte, respectiv 800 zile, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 8 luni şi 800 zile închisoare. În baza art. 45 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau in funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an În baza art. 45 alin. 3, 5 Cod penal rap. la art. 65 alin.1 Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau in funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.72 alin.1 Cod penal scade din pedeapsă perioada executată începând cu data de 10.09.2015 la 22.08.2016. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În baza art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. Constată că persoana vătămată Dreghici Alexandru Cristian nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 272 rap la art. 274 alin 1 Cod. pr. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 411 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 274 alin 1 teza finală rap la art. 272 alin. 2 Cod pr. pen. suma de 780 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (260 lei pentru faza de urmărire penală – av. Gheţie Iuliu, 260 lei pentru faza camerei preliminare – av. Popa Florin, 65 lei onorariu parţial pentru faza de judecată – av. Popa Florin) va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei şi va rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.03.2017.
Hotarare 321/2017 din 17.03.2017Amână pronunţarea la data de 17.03.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.03.2017Amână pronun?area la data de 14.03.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.03.2017Amână pronun?area la data de 03.03.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2017În baza art. 395 alin 2 Cod pr pen repune cauza pe rol în vederea efectuării cercetării judecătoreşti. Stabileşte termen de judecată la data de 22.02.2017. Citează persoana vătămată la locul de muncă Penitenciarul Aiud cu menţiunea „prezenţa obligatorie în vederea audierii”. Citează inculpatul la domiciliul indicat, cu menţiunea „prezenţa obligatorie în vederea audierii”. Cu cale de atac o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 decembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 28.12.2016amânată pronun?area la data de 28.12.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.12.2016amânată pronun?area la data de 21.12.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.12.2016amânată pronunţarea la data de 14.12.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2016La solicitarea inculpatului pentru angajarea unui apărător ales
Incheiere de sedinta din 19.10.2016