A******** R******* R******
PetentP******** D* P* L**** J********** S***** 2 B********
IntimatRespinge cererea ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. Apelul se va depune la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.02.2017.
Incheiere finala dezinvestire din 08.02.2017Petenta să înainteze la dosarul cauzei: Acordul Secretariatului General al Guvernului pentru folosirea în denumirea asociaţiei a cuvântului „România”, precum şi a rectifica actele constitutive ale asociaţiei cu privire la scopul şi obiectivele asociaţiei în sensul eliminării activităţilor privind consultanţa juridică, care încalcă prevederile Legii nr.51/1995, precum şi să se respecte cerinţele legale şi în special principiul capacităţii de folosinţă al asociaţiei.
Incheiere de sedinta din 04.01.2017