C****** V***** P****
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 Cod penal, cu reţinerea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul CRĂCIUN VASILE PETRU, la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului. În baza prevederilor art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, conform prevederilor art. 92 Cod penal. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, dispune ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mureş la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Desemnează Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor instituite în sarcina inculpatului. În temeiul art. 93, alin. 3 Cod penal, dispune ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile în cadrul serviciilor comunitare ale Primăriei Ideciu de Jos. În baza art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Mureş. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96, alin. 1 Cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul în care inculpatul nu va respecta, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere sau obligaţia de a presta o muncă în folosul comunităţii. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96, alin. 4 Cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul în care inculpatul va săvârşi din nou o infracţiune în cursul termenului de supraveghere de 2 ani. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 300 lei provine din faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei, la Judecătoria Reghin. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.04.2017.
Hotarare 82/2017 din 12.04.2017Stabileşte termen de pronunţare la data de 12.04.2017, ora 15.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2017