E***** S** P*** L********* T**** C********* I****
DebitorT**** C********* I****
LichidatorM********* C**********
CreditorD********* C******************* C***
CreditorB******* M***** E****
ContestatorAdmite cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC E.SRL, T**** C********* I****, şi, în consecinţă:Dispune completarea sentinţei civile nr. 532/20 martie 2017 pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. 632/1285/2016, după cum urmează: Încuviinţează în favoarea lichidatorului judiciar T**** C********* I**** şi cheltuieli de procedură în cuantum de 108,60 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 39 alin. 4 din Legea nr. 85/2014. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 mai 2017.
Hotarare 859/2017 din 15.05.2017Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 15.05.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.05.2017Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar T**** C********* I**** în cadrul procedurii insolvenţei privind pe debitoarea SC E.SRL, şi, în consecinţă: Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitoarei SC E.SRL. Dispune radierea debitoarei SC E.SRL din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj. Dispune notificarea prezentei sentinţe tuturor creditorilor, debitoarei, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Cluj şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea efectuării menţiunii închiderii procedurii şi radierii. Încuviinţează onorariul lichidatorului judiciar în sumă de 3.000 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 39 din Legea nr. 85/2014. Descarcă lichidatorul judiciar de îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Specializat Cluj.
Hotarare 532/2017 din 20.03.2017Dispune conexarea dosarului nr. 632/1285/2016/a1 la prezentul dosar nr. 632/1285/2016. Admite excepţia tardivităţii formulării prezentei contestaţii de către contestatorul B.M.E., excepţie invocată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC E.SRL, T**** C********* I****, şi, în consecinţă: Respinge, ca tardiv formulată, contestaţia formulată de contestatorul B.M.E., împotriva înscrierii creanţei creditorului MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, în tabelul preliminar al creanţelor împotriva averii debitoarei SC E.SRL.Dispune definitivarea tabelului preliminar al creanţelor împotriva averii debitoarei SC E.SRL în forma publicată în BPI nr. 16337/12 septembrie 2016. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5 decembrie 2016.
Hotarare 2450/2016 din 05.12.2016va dispune disjungerea contestaţiei formulate de către administratorul debitoarei, d-l B******* M***** E****, formarea unui dosar asociat, respectiv a1, având ca obiect contestaţie împotriva tabelului preliminar al creanţelor şi va dispune citarea d-lui B******* M***** E****, prin B.P.I. şi conform Codului de procedură civilă cu menţiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 lei sub sancţiunea anulării contestaţiei şi a creditorului M********* C**********, prin B.P.I. De asemenea va stabili în sarcina lichidatorului judiciar obligaţia de a formula în scris poziţia procesuală faţă de această contestaţie şi de a o comunica cu cel puţin 5 zile înainte de termen d-lui Blideran, în orice formă care asigură confirmarea primirii textului şi de a depune la dosar dovada acestei comunicări. Totodată judecătorul sindic va lua act că nu au fost formulate opoziţii la hotărârea de deschidere a procedurii debitoarei, va lua act de desemnarea în calitate de administrator special a d-nei Blideran Violina şi va lua act de confirmarea în calitate de lichidator judiciar a T**** C********* I**** şi a onorariului acestuia. Va proroga pronunţarea asupra tabelului preliminar al creanţelor, până la soluţionarea contestaţiei formulate de către administratorul debitoarei B******* M***** E**** şi va încuviinţa cererea formulată de reprezentanta lichidatorului judiciar privind acordarea unui nou termen de judecată în vederea continuării procedurii în sensul formulării cererii de antrenare a răspunderii împotriva administratorului statutar B******* M***** E****,
Incheiere de sedinta din 10.10.2016Admite cererea debitoarei SC E.SRL, reprezentată de lichidatorul desemnat în baza Legii nr. 31/1990, T**** C********* I****, şi, în consecinţă:Dispune deschiderea procedurii insolvenţei în formă simplificată împotriva debitoarei SC E.SRL. Desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu T**** C********* I****, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 63 din Legea nr. 85/2014, instrumentând prezenta procedură de faliment în formă simplificată până la eventuala sa confirmare sau schimbare, în condiţiile Legii nr. 85/2014. Stabileşte în favoarea lichidatorului judiciar provizoriu un onorariu provizoriu lunar de 500 lei + eventual TVA plus un onorariu de succes de 5% + eventual TVA din sumele recuperate în cadrul procedurii, plafonat la suma de 3.000 lei + eventual TVA în ipoteza prevăzută de art.100 alin. 1 lit. a, respectiv plafonat la suma de 1.000 lei + eventual TVA în ipoteza prevăzută de art.100 alin. 1 lit. c din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă. Stabileşte în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a depune la dosar în termen de 40 de zile de la deschiderea procedurii un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform art. 64 lit. a din Legea nr. 85/2014. Dispune în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a efectua notificările prevăzute de art. 99-100 din Legea nr. 85/2014. Dispune în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a efectua inventarierea bunurilor debitoarei, în termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii, conform art. 101 din Legea nr. 85/2014.Dispune ridicarea dreptului d-lui B.M.E.de a administra debitoarea. Dispune desemnarea administratorului special în vederea reprezentării intereselor asociaţilor. Dispune comunicarea prezentei hotărâri instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligaţie fiind în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia lichidatorului judiciar provizoriu toate informaţiile şi documentele apreciate ca necesare cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista cuprinzând plăţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurile patrimoniale făcute în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar sub sancţiunea prevăzută de art. 86 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, obligaţia de notificare revenind lichidatorului judiciar provizoriu. Fixează termenul limită pentru depunerea de către creditori a opoziţiilor la hotărârea de deschidere a procedurii pentru data de 1 octombrie 2016, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor pentru data de 10 octombrie 2016. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei la data de 5 septembrie 2016, termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe la data de 19 septembrie 2016, termenul pentru depunerea contestaţiilor faţă de tabelul de creanţe, cu privire la creanţele şi drepturile trecute, sau, după caz, netrecute de lichidatorul judiciar în tabelul preliminar de creanţe, de 7 zile de la publicarea tabelului preliminar de creanţe în BPI şi termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru definitivarea tabelului de creanţe la 10 octombrie 2016. Dispune desfăşurarea primei şedinţe a adunării creditorilor la sediul debitoarei, în Cluj-Napoca, str. Dorobanţilor, nr. 69, jud. Cluj, la data de 23 septembrie 2016, ora 13:00. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Dispune în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitoarei, onorariul încasat, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii, un extras al acestuia urmând a fi publicat de către lichidatorul judiciar provizoriu în BPI. Stabileşte termen de judecată pentru examinarea stadiului procedurii şi soluţionarea eventualelor opoziţii, contestaţii şi pentru definitivarea tabelului preliminar de creanţe pentru data de 10 octombrie 2016, sala 249, ora 08:00, pe rolul completului NOU FALIMENTE 5.Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel care va fi depus la Tribunalul Specializat Cluj.Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 iulie 2016.
Hotarare 1622/2016 din 15.07.2016