F***** M*****
Apelant InculpatF***** G*******
Apelant InculpatS* T************** C** S*
Intimat Parte civilăDECIS - În baza art.421 pct.1 lit. b Cod de procedură penală, respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat F***** M***** împotriva sentinţei penale nr.502/18.02.2016 pronunţată de către Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr.7611/256/2015. În baza art.421 pct.2 lit. a Cod de procedură penală, admite apelul declarat de apelantul inculpatul F***** G******* împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând, în baza art.81 Cod penal 1968, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art.82 Cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal 1968, privind revocarea beneficiului suspendării în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni înăuntrul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal 1968, constată suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata termenului de încercare a suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Înlătură din cuprinsul sentinţei penale apelate dispoziţiile privind aplicarea art.861 şi următoarele faţă de inculpatul F***** G*******, precum şi restul dispoziţiilor contrare deciziei penale de faţă. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. În baza art.275 alin.2 Cod de procedură penală, obligă pe apelantul inculpat F***** M***** la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat. În baza art.275 alin.3 Cod de procedură penală, restul cheltuielilor judiciare avansate în faza apelului rămân în sarcina statului. În baza art.272 Cod procedură penală, onorariile de avocaţi oficiu LUŢU MIHAELA, în sumă de 360 lei şi ION MINODORA, în sumă de 100 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.11.2016.
Hotarare 1205/2016 din 23.11.2016PRONUNŢARE 23.11.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2016Termen la 17.11.2016, pentru procedură.
Incheiere de sedinta din 06.10.2016