B*** M*******
ReclamantB****** N******* S******
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată, formulată de către reclamanta B*** M******* în contradictoriu cu pârâta Bădescu Nicoleta Sidonia având ca obiect pretenţii. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 15.000 lei acordată cu titlu de împrumut. Obligă pârâta la plata sumei de 2355 lei către reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat în cuantum de 1500 lei şi taxă de timbru în cuantum de 855 lei . Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, data de 11.01.2019.
Hotarare 37/2019 din 11.01.2019Amână judecarea cauzei la data de 11.01.2019 în vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată, audierii martorilor şi revenirii cu adresă către IGPR.
Incheiere de sedinta din 02.11.2018Amână judecarea cauzei la data de 02.11.2018 în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 18.09.2018Dosar repartizat ciclic la completul C13 civil 2018, ca urmare a desfiinţării completului C5 civil 2018, conform Hotărârii Colegiului de Conducere al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin nr. 22/14.09.2018.
Amână judecarea cauzei la data de 18.09.2018, pentru când pârâta se va cita la domiciliul indicat în fişa de evidenţă emisă de DEPABD.
Incheiere de sedinta din 15.05.2018Dispune emiterea unei adrese către DEPABD - baza de date de la nivelul instanţei pentru a comunica domiciliul actual al pârâtei.
Incheiere de sedinta din 20.03.2018