C*** J******** D* P***** S*** M***
Apelant PârâtC*** N******** D* P***** P****** B********
Apelant PârâtG***** E********
Apelant ReclamantRESPINGE ca nefondat apelul civil declarat de apelantele pârâte C*** J******** D* P***** S*** M***, în nume propriu şi în reprezentarea CASEI NAŢIONALE DE PENSII PUBLICE BUCUREŞTI. ADMITE ca fondat apelul civil declarat de apelanta reclamantă G***** E********, împotriva sentinţei civile nr. 283/LMA din data de 14.06.2017, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care o schimbă în parte în sensul că admite contestaţia sub aspectul tuturor capetelor de cerere şi în consecinţă, obligă pârâta C*** J******** D* P***** S*** M*** să procedeze la recalcularea pensiei reclamantei începând cu 1.09.2007, în conformitate cu dispoziţiile art. 162 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, pentru cei 30 ani utili realizaţi ca membru CAP, prin aplicarea pentru fiecare an util a punctajului de 0,57255 puncte, cu obligarea pârâtei să emită o nouă decizie în acest sens şi obligarea la plata diferenţelor cuvenite şi neplătite cu începere de la data de 5.10.2013 şi până la emiterea noii decizii. Obligă pârâtele la plata integrală a cheltuielilor de judecată de la fond în sumă de 1.000 lei. Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei. Obligă părţile pârâte să plătească părţii apelante G***** E******** suma de 700 lei cheltuieli de judecată în apel. DEFINITIVĂ. Pronunţată în şedinţa publică din 7.12.2017.
Hotarare 992/2017 din 07.12.2017