C****** D* E******* A P********** C* H******* P***** A*****
PârâtC****** P****
ReclamantÎn temeiul art. 442 din Codul de procedura civila dispune îndreptarea erorii materiale din considerentele sentinţei civile nr. 758/05 12 2017 pronunţată în dosarul civil nr. 1732/87/2017 al Tribunalului Teleorman,, în sensul că se va trece : ,, Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul 1732/ 87/2017 reclamantul C****** P****, , a solicitat anularea Certificatului de încadrare in Grad de Handicap 2852/ 03.08.2017 emis in Dosarul 2852/2017 de pârâta Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi din cadrul Consiliului Judeţean Teleorman, si emiterea unui certificat de încadrare în grad de handicap grav cu asistent personal, pentru următoarele: In fapt, in mod greşit Comisia, prin certificatul contestat, l-a încadrat in grad de handicap grav, fără asistent personal deşi prezintă un deficit grav al funcţiilor motorii asociat cu afectarea funcţiei senzitive, tulburări de limbaj, de câmp vizual, neurocognitive. Astfel : -Nu se poate deplasa nici cu sprijin, nici fără sprijin, depinzând de un mijloc de transport adecvat (fotoliu rulant).care trebuie împins de cineva, altfel fiind imobilizat la pat in 100% din timp, -De asemenea, nu poate îndeplini activităţile vieţii cotidiene si nici vro activitate profesionala; nu se poate autoservi decât cu sprijin total din partea altei persoane in cele mai minore activităţi zilnice Dacă, in mod evident, asupra aspectelor de mai sus nu pot exista niciun un fel de îndoieli, fapt ce a condus la acordarea gradului de handicap „grav", in mod greşit comisia a omis să îi acorde si asistent personal. Aceasta fără sa tina cont de evaluările făcute de un for cu autoritate in domeniu, anume „Institutul National de Neurologie si Boli Neurovasculare Bucureşti" care, prin evaluările evaluările făcute - conform scării Barthel si cea ADL - ataşate dosarului medical înaintat comisiei, a stabilit că in ceea ce priveşte necesitatea ajutorului exterior in viata cotidiană este in totalitate dependent, obţinând un scor de doar 25 de puncte din 100 posibile pe scara Barthel, unde 60 de puncte semnifică „independenta asistata", prag sub a cărui jumătate acesta situează cu mult. Totodată, conform evaluării pe scara ADL a obţinut 2 puncte din 10 posibile, întrucât nu-i poate asigura igiena corporala, 'îmbrăcatul si dezbrăcatul, deplasarea la toaleta si nici alimentaţia, practic neputând să-şi îndeplinească singur niciuna din activităţile zilnice elementare fără a putea fi asistat de alte persoane, fără a-l căror ajutor ar muri. In atare situaţie, Comisia, care in componenta sa nu are niciun medic de specialitatea celui care a întocmit evaluările mai sus menţionate, si-a permis sa nu tina cont de ele, infirmandu-le astfel, considerând ca are capacitatea de autoservire, autoîngrijire şi autogospodărire şi nu necesită sprijin permanent din parte altei persoane si aducandu-l in situaţia de a nu -şi putea satisface elementarele necesitaţi fiziologice, aspect ce-l condamna la deces intr-un viitor apropiat. Consideră ca Decizia contestata a fost emisa cu nerespectarea Ordinului nr. 707/538/2014 al Min. Muncii si Min. Sanatatii, privind modificarea criteriilor pe baza cărora se stabileşte încadrarea in grad de handicap : - In Anexa la Ordin , Capitolul 2 , Subcapitolul afecţiuni ale sistemului nervos central si periferic" se prevede ea, in vederea determinării capacităţii de auto întreţinere si autoservire a pacientului se utilizează „ SCALA DE INCAPACITATE BARTHEL care Măsoară performantele pacientului în zece activităţi ale vieţii cotidiene în funcţie de ajutorul exterior necesar. Scorul maxim este de 100 de puncte şi corespunde unei autonomii complete. Scorul de 60 de puncte semnifică "independenta asistată", iar cel de 75 de puncte - cvasiindependenţa." „In funcţie de rezultatul evaluării complexe, persoana poate fi încadrată în grad de handicap grav cu asistent personal, în situaţia în care are pierdută total capacitatea de autoservire, autoîngrijire şi autogospodărire şi necesită sprijin permanent..." Ori, in situaţia sa se poate observa din evaluările întocmite de autoritatea medicala in domeniu ca are pierdută total capacitatea de autoservire, autoîngrijire şi autogospodărire şi necesită sprijin permanent pentru orice activităţi cotidiene, nu doar pentru unele! Menţionează ca nu i s-a stabilit de Comisie niciun Program individual de reabilitare si Integrare Sociala, si nu i s-au prevăzut niciun fel de masuri de recuperare. Potrivit Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.448/2006 privind protecţia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările si completările ulterioare, evaluarea persoanelor adulte cu handicap este un proces complex lung si continuu prin care sunt estimate si recunoscute particularităţile de dezvoltare, integrare si incluziune sociala a acestora. Procesul presupune colectarea de informaţii cat mai complete si interpretarea acestora in scopul orientării asupra deciziei si intervenţiei, stabilindu-se astfel măsura in care afecţiunea medicala generatoare de handicap, respectiv, deficienta funcţionala cauzata de boala afectează viata personala (autonomia in plan personal - capacitatea de autoservire si ingrijire) si integrarea sociala a persoanei (autonomia in plan social - comunicare, orientare, mobilizare). In cazul de fata este evident ca toate criteriile consacrate prin norme conduc la concluzia ca viata sa personala, integrarea si sociala sunt grav afectate de handicapul de care suferă si de agravarea continua a acestuia, impunandu-se incadrarea in gradul de handicap grav in timp ce imposibilitatea sa de a se autoservi necesita asistent personal,asa cum rezulta cu certitudine din evaluările conform scării Barthel si cea ADL . Daca Comisia ar fi avut indoieli cu privire la dificultatea situaţiei sale medicalo-sociale ar fi putut sa-i solicite să aducă dovezi suplimentare în acest sens, ceea ce insa nu apreciat a fi util. Consideră nereale constatările comisiei si in contradicţie cu actele medicale depuse in dovedire, considerent pentru care solicită reanalizarea lor, anularea Certificatului contestat si emiterea unuia nou aşa cum a solicitat prin petitul pezentei contestaţii. Prin întâmpinarea formulată pârâta Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi din cadrul Consiliului Judeţean Teleorman a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată pentru următoarele: Prin acţiunea înaintată Tribunalului Teleorman, reclamantul C****** P**** domiciliat în com.Zâmbreasca jud.Teleorman a acţionat în judecată Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi Teleorman, contestând Certificatul de încadrare în grad şi tip de handicap nr. 2852/ 03.08.2017, prin care acesta a fost încadrat în gradul de handicap: GRAV, cu valabilitate 12 luni. Certificatele de încadrare în grad de handicap emise de către Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap sunt acte administrative cu caracter individual, care dau naştere, modifică sau încetează drepturi prevăzute de legi speciale. Potrivit criteriilor medico-psihosociale stabilite prin Ordinul Ministerului Sanatatii Publice si Ministerului Muncii, Familiei si Egalităţii de Şanse nr.1992/17.11.2007- 762/ 31.08.2007, încadrarea în grade de handicap se face în funcţie de deficienţa (dizabilitatea) determinată de o boală, de complicaţiile acesteia, de administrarea şi răspunsul la tratament medicamentos, asocierea cu altă deficienţă, etc. Evaluarea în vederea încadrării într-un grad de handicap se realizează luând în considerare starea prezentă a persoanei respective, documentele medicale care indică care este situaţia medicală a persoanei în momentul efectuării evaluării şi gradul autonomiei personale. Conform art.10 alin. (1) Legii 554/2004 - Legea contenciosului administrativ „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel." Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi Teleorman, pe baza actelor medicale depuse la dosar, a eliberat Certificatul de încadrare în grad şi tip de handicap nr. 2852/ 03.08.2017, prin care acesta a fost încadrat în gradul de handicap: GRAV, cu valabilitate 12 luni , potrivit criteriilor aprobate prin ordin comun al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii nr.1992/17.11.2007- 762/ 31.08.2007, cu modificările şi completările ulterioare. Şi din adresa nr. 690/ 25.09.2017 a domnului dr.Petcu Marian Dragoş- Preşedinte al Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi Teleorman reiese faptul că:" domnul C****** P****, domiciliat în localitatea Zâmbreasca jud.Teleorman, cu diagnosticul de Hemiplegie dr post AVC, ADL -4 a fost incadrat în gradul de handicap grav fără asistent personal, conform Ordinului Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi al Ministerului Sănătăţii Publice nr.762/1992/2007, pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte incadrarea în grad de handicap, publicat în Monitorul Oficial Partea 1 nr. 885/2007, cu modificările şi completările ulterioare şi Ordinul nr.707/13 mai 2014 al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi al Ministerului Sănătăţii nr. 538/ 13 mai 2014, capitolul III, pct.2 -Afecţiuni ale sistemului nervos central şi periferic - menţionează ca în gradul I cu asistent personal se incadreaza persoanele care nu se pot deplasa nici cu sprijin, nici fără sprijin". Faţă de motivele de fapt şi de drept expuse, a solicitat instanţei respingerea acţiunii formulată de reclamantul C****** P**** ca netemeinică şi nelegală. Examinând actele şi lucrările dosarului Tribunalul reţine următoarele: I. Situaţia de fapt Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Teleorman a acordat reclamantului C****** P**** gradul de handicap grav, eliberând acesteia certificatul nr. 2852/2017 aflat în copie la fila 13 din dosar. De asemenea, Comisia Teleorman a stabilit o valabilitate a certificatului de handicap de 12 luni, data revizuirii fiind august 2018. II. Acte normative a. Legea nr. 448/2006 din 6 decembrie 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap b. Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1992/ din 31 august 2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap III. Analiza criticilor reclamantului C****** P**** Prin prezenta acţiune reclamantul a invocat netemeinicia actului administrativ contestat, susţinând că îndeplineşte criteriile medico-psihosociale pentru a fi încadrat într-un grad de handicap superior. Tribunalul constată că starea de sănătate a reclamantului este afectată semnificativ potrivit actelor medicale depuse la dosarul cauzei, din care rezultă deficit grav al funcţiilor motorii asociat cu afectarea funcţiei senzitive, tulburări de limbaj, de câmp vizual, neurocognitiv. Aceasta potrivit referatului întocmit la data de 20.06.2017 de „Institutul National de Neurologie si Boli Neurovasculare Bucureşti" evaluările făcute - conform scării Barthel si cea ADL - au stabilit că reclamantul C****** P**** este in totalitate dependent de ajutorul exterior in viata cotidiana, obţinând un scor de doar 25 de puncte din 100 posibile pe scara Barthel , şi un scor de 2 puncte din 10 posibile pe scara ADL. Aceste evaluării medicale sunt confirmate şi de Colectivul de sprijin al autorităţii tutelare şi pentru asistenţă socială din cadrul comunei Zîmbreasca , care a propus acordarea gradului de handicap grav cu asistent personal, deoarece reclamantul C****** P**** nu se poate deplasa singur, are nevoie de ajutor permanent pentru administrare medicamente, îmbrăcat, dezbrăcat, schimbat pempers, administrare hrană, deplasare, igienă. Tribunalul constată astfel, că reclamantul C****** P**** îndeplineşte toate criteriile medico-psihosociale prevăzute de Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1992/ din 31 august 2007, pentru a fi încadrat în gradul de handicap grav cu asistent personal . Pentru aceste considerente, în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, Tribunalul va admite , în parte, acţiunea formulată de reclamantul C****** P**** în contradictoriu cu pârâta Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulţi Teleorman; va modifica punctul I al certificatului nr. 2852/03.08.2017, emis de pârâta Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulţi Teleorman, în dosarul nr. 2852/2017, în sensul încadrării reclamantului în gradul de handicap grav cu asistent personal ,, în loc de : „Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul 1732/ 87/2017 reclamantul C****** P****, Teleorman a solicitat anularea Certificatului de încadrare in Grad de Handicap 2852/ 03.08.2017 emis in Dosarul 2852/2017 de pârâta Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi din cadrul Consiliului Judeţean Teleorman, si emiterea unui certificat de încadrare în grad de handicap grav cu asistent personal, pentru următoarele: In fapt , in mod greşit Comisia, prin certificatul contestat, l-a încadrat in grad de handicap grav, fara asistent personal desi prezintă un deficit grav al funcţiilor motorii asociat cu afectarea funcţiei senzitive, tulburări de limbaj, de câmp vizual, neurocognitive. Astfel : - Nu se poate deplasa nici cu sprijin, nici fără sprijin, depinzând de un mijloc de transport adecvat (fotoliu rulant).care trebuie împins de cineva, altfel fiind imobilizat la pat in 100% din timp, - Deasemenea, nu poate îndeplini activităţile vieţii cotidiene si nici vro activitate profesionala; nu se poate autoservi decât cu sprijin total din partea altei persoane in cele mai minore activităţi zilnice Daca , in mod evident, asupra aspectelor de mai sus nu pot exista niciun un fel deindoieli, fapt ce a condus la acordarea gradului de handicap „grav", in mod greşit comisia a omis sa îi acorde si asistent personal. Aceasta fara sa tina cont de evaluările făcute de un for cu autoritate in domeniu, anume „Institutul National de Neurologie si Boli Neurovasculare Bucureşti" care, prin evaluările evaluările făcute - conform scării Barthel si cea ADL - ataşate dosarului medical înaintat comisiei , a stabilit ca in ceea ce priveşte necesitatea ajutorului exterior in viata cotidiana este in totalitate dependent, obţinând un scor de doar 25 de puncte din 100 posibile pe scara Barthel , unde 60 de puncte semnifica „independenta asistata", prag sub a cărui jumătate se situează cu mult. Totodată, conform evaluării pe scara ADL a obţinut 2 puncte din 10 posibile, întrucât nu-i poate asigura igiena corporala, 'îmbrăcatul si dezbrăcatul, deplasarea la toaleta si nici alimentaţia, practic neputând a-i îndeplini singur niciuna din activităţile zilnice elementare fara a putea fi asistat de alte persoane, fara a-l căror ajutor ar muri. In atare situaţie. Comisia, care in componenta sa nu are niciun medic de specialitatea celui care a întocmit evaluările mai sus menţionate, si-a permis sa nu tina cont de ele, infirmandu-le astfel, considerând ca are capacitatea de autoservire, autoîngrijire şi autogospodărire şi nu necesită sprijin permanent din parte altei persoane si aducandu-l in situaţia de a nu-şi putea satisface elementarele necesitaţi fiziologice, aspect ce -l condamna la deces intr-un viitor apropiat. Consideră ca Decizia contestata a fost emisa cu nerespectarea Ordinului nr. 707/538/2014 al Min. Muncii si Min. Sanatatii, privind modificarea criteriilor pe baza cărora se stabileşte încadrarea in grad de handicap : - In Anexa la Ordin, Capitolul 2, Subcapitolul afecţiuni ale sistemului nervos central si periferic" se prevede ea, in vederea determinării capacităţii de auto întreţinere si autoservire a pacientului se utilizează „ SCALA DE INCAPACITATE BARTHEL care Măsoară performantele pacientului în zece activităţi ale vieţii cotidiene în funcţie de ajutorul exterior necesar. Scorul maxim este de 100 de puncte şi corespunde unei autonomii complete. Scorul de 60 de puncte semnifică "independenta asistată", iar cel de 75 de puncte - cvasiindependenţa." „In funcţie de rezultatul evaluării complexe, persoana poate fi încadrată în grad de handicap grav cu asistent personal, în situaţia în care are pierdută total capacitatea de autoservire, autoîngrijire şi autogospodărire şi necesită sprijin permanent..." Ori, in situaţia sa se poate observa din evaluările întocmite de autoritatea medicala in domeniu ca are pierdută total capacitatea de autoservire, autoîngrijire şi autogospodărire şi necesită sprijin permanent pentru orice activităţi cotidiene, nu doar pentru unele! Menţionează ca nu i s-a stabilit de Comisie niciun Program individual de reabilitare si Integrare Sociala, si nu i s-au prevăzut niciun fel de masuri de recuperare. Potrivit Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.448/2006 privind protecţia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările si completările ulterioare, evaluarea persoanelor adulte cu handicap este un proces complex lung si continuu prin care sunt estimate si recunoscute particularităţile de dezvoltare, integrare si incluziune sociala a acestora. Procesul presupune colectarea de informaţii cat mai complete si interpretarea acestora in scopul orientării asupra deciziei si intervenţiei, stabilindu-se astfel măsura in care afecţiunea medicala generatoare de handicap, respectiv, deficienta funcţionala cauzata de boala afectează viaţa personala (autonomia in plan personal - capacitatea de autoservire si îngrijire) si integrarea sociala a persoanei (autonomia in plan social - comunicare, orientare, mobilizare). In cazul de fata este evident ca toate criteriile consacrate prin norme conduc la concluzia ca viata sa personala, integrarea sa sociala sunt grav afectate de handicapul de care sufăr si de agravarea continua a acestuia, impunandu-se incadrarea in gradul de handicap grav in timp ce imposibilitatea sa de a se autoservi necesita asistent personal, asa cum rezulta cu certitudine din evaluările conform scării Barthel si cea ADL . Daca onorata Comisie ar fi avut îndoieli cu privire la dificultatea situaţiei mele medicalo-sociale ar fi putut sa-i solicite să aduc dovezi suplimentare în acest sens, ceea ce insa nu apreciat a fi util. Consideră nereale constatările comisiei si in contradicţie cu actele medicale depuse in dovedire, considerent pentru care solicit reanalizarea lor, anularea Certificatului contestat si emiterea unuia nou aşa cum a solicitat prin petitul pezentei contestaţii”. Îndreptarea se va face pe ambele exemplare ale hotărârii. Cu recurs în 15 zile de la comunicare . Cererea de recurs va fi depusă la Tribunalul Teleorman. Pronunţată în şedinţă publica azi 13 februarie 2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 13.02.2018Admite , în parte, acţiunea formulată de reclamantul Ciocoiu Petre în contradictoriu cu pârâta Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulţi Teleorman. Modifică punctul I al certificatului nr. 2852/03.08.2017 , emis de pârâta Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulţi Teleorman, în dosarul nr. 2852/2017, în sensul încadrării reclamantului Cicoioi Petre în gradul de handicap grav cu asistent personal . Cu recurs în 15 zile de la comunicare . Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Teleorman –secţia CMASCAF Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.12.2017.
Hotarare 758/2017 din 05.12.2017În vederea emiterii unei adrese către Primăria Zâmbreasca.
Incheiere de sedinta din 07.11.2017