I************ M***** I********* S***
DebitorF*** C********* I****
LichidatorS* N****** C** S**
Creditorînch. camera de consiliu Admite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale, şi în consecinţă: Dispune înlăturarea omisiunii intervenite în minuta şi dispozitivul Sentinţei civile nr. 2012/31.08.2017, pronunţată în Dosarul nr. 2270/100/2017/a10 al Tribunalului Maramureş, în sensul că se va trece la alin. 3 „Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare”. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 01.09.2017
Incheiere indreptare eroare materiala din 01.09.2017SC 2012 - camera de consiliu Admite cererea formulată de societatea debitoare Întreprindere Montaj Instalaţii SA, având ca administrator concordatar provizoriu pe SCP F*** C********* I****, în contradictoriu cu creditoare SC NEDEIAS COM SRL, şi în consecinţă: Dispune suspendarea executării silite în dosar execuţional nr. 126/2017 al SCPEJ „Andronesei Dorin & Andronesei Daniela Mariana”, până la pronunţarea unei hotărâri executorii de omologare a concordatului sau până la respingerea ofertei de concordat prin vot de către creditori, în Dosarul nr. 2270/100/2017 al Tribunalului Maramureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 31.08.2017.
Hotarare 2012/2017 din 31.08.2017