S**** K****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 4 Cpp, stabileşte faţă de inculpatul S**** K****, pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 C pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cpp. În baza art. 83 C. pen. dispune amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 84 C. pen. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă (atunci când va fi cazul); e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 C. pen supravegherea inculpatului pe durata termenului de supraveghere va fi realizată de către Serviciul de Probaţiune Alba. În baza art. 83 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen., anume asupra faptului că săvârşirea unei noi infracţiuni sau nerespectarea măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor stabilite în sarcina sa atrage revocarea amânării şi aplicarea efectivă a pedepsei. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 25.10.2017. Preşedinte,
Hotarare 1067/2017 din 25.10.2017Amânată pronun?area la data de 25.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2017