M**** D** O*******
InculpatÎn baza art. 396 alin.1, 4 C.proc.pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 4050 lei amendă penală (135 zile-amendă x 30 lei amendă/zi) în sarcina inculpatului MOISA DAN OCTAVIAN, cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art. 336 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C.proc.pen. În temeiul art. 83 alin. 1 Cp, amână aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art. 84 Cp. În temeiul art. 85 alin. 1 Cp pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 86 alin. 1 Cp pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune. În temeiul art. 404 alin. 3 Cpp, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, prevăzute de art. 88 Cp, respectiv că se va revoca amânarea şi se va dispune aplicarea şi executarea pedepsei. În temeiul art. 272 Cpp, art. 274 alin. 1 Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 650 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.02.2018.
Hotarare 15/2018 din 21.02.2018pentru depunerea unor înscrisuri în circumstanţiere
Incheiere de sedinta din 07.02.2018