I***** G******
Inculpat1. Condamnă inculpatul I.G. fără antecedente penale, la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie, în formă continuată, prevăzută de art. 16 al. 1 din legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 al. 1 din Codul penal. 2. În baza art. 66 alin. 1, lit. a, b, m, n Cod Penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară pentru o perioadă de 2 ani de la data executării pedepsei exercitarea drepturilor : - de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, - de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat - dreptul de a comunica în orice modalitate ori de a se apropia de numi?ii : M.A.C., T.O., S.V.M., R. M. M.G.C., D. V., ?. V., D.?.I., D.A.E. - dreptul de a se afla în la o distan?ă mai mică de 100 metri de unită?i de învă?ământ sau la manifestări sportive, culturale ori orice alte adunări publice, În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului exercitarea acelora?i drepturi prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, m, n Cod penal ca pedeapsă accesorie pe toată durata executării pedepsei. În baza art. 274 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1.520 lei, din care 1.120 pentru etapa urmăririi penale (din care 1.000 lei contravaloarea rapoartelor de constatare tehnico ?tiin?ifică) şi 400 lei pentru etapa judecăţii. În baza art. 404 alin. 4 lit. d Cod procedură penală raportat la art. 112 alin. 1 lit. f Cod Penal dispune confiscarea specială a 5 pachete cu fragmente vegetale în care s-a pus în eviden?ă 5F-MDMB-PINACA rămase ca urmare a efectuării constatării tehnico ?tiin?ifice ?i aflată în păstrarea IPJ Vaslui SCCO Vaslui conform procesului verbal de restituire nr. 284007 din 11.10.2016. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.09.2018.
Hotarare 106/2018 din 05.09.2018Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea în cauză la data de 05.09.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.08.2018Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea în cauză la data de 29.08.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.08.2018citează cu mandat de aducere martorii lipsă la acest termen de judecată. dispune amendarea martorilor care şi-au luat angajamentul că se vor prezenta în instanţă, conform menţiunilor din procesele verbale privind executarea mandatelor de aducere.
Incheiere de sedinta din 13.06.2018citează ultimii doi martori din rechizitoriu.
Incheiere de sedinta din 09.05.2018având în vedere lipsa nejustificată a martorilor citaţi pentru acest termen, dispune emiterea de mandate de aducere pentru aceştia.
Incheiere de sedinta din 11.04.2018dispune începerea cercetării judecătoreşti urmând a fi citaţi pentru termenul următor primii trei martori din lucrări.
Incheiere de sedinta din 14.03.2018