Dosar 305/1259/2017 din 17.07.2017

procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 305/1259/2017
Data dosar:
17.07.2017
Instanta:
Tribunalul Comercial Argeș
Departament:
,,,
Obiect:
procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.10.2019 la ora 10:00

    Complet: C8-Fond
  • Închis lichidarea (art. 117 din lege)

    Dispune închiderea procedurii şi notificarea acesteia. Dispune plata către lichidatorul judiciar, din fondul de lichidare a sumei de 5.223,90 lei, reprezentând onorariu şi cheltuieli de procedură Dispune descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. Dispune radierea debitoarei, de la ORC. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată conform art.402 NCPC, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, data de 31.10.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Hotarare 947/2019 din 31.10.2019
  • Sedinta din data de 24.10.2019 la ora 10:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 31.10.2019. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24.10.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.10.2019
  • Sedinta din data de 23.05.2019 la ora 10:00

    Complet: C8 MTA
  • Amână cauza

    Judecătorul sindic, în conformitate cu disp. art. 59 din Legea nr. 85/2014, dispune ca administratorul judiciar/lichidatorul judiciar să întocmească următoarele acte, conform atribuţiilor stabilite de art. 58 şi art. 64 din lege: - raportul lunar de activitate - raport prin care se solicită închiderea procedurii debitoarei - să formuleze eventuale cereri în procedură Fixează : - termen de judecată în şedinţă publică la data de : 24 octombrie 2019 cu citarea părţilor: Prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă Cu menţiunea: pentru discutarea raportului final Actele vor fi publicate prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, conform disp.art. 42 alin. 7 din Legea nr. 85/2014, urmând ca dovezile a fi depuse la dosarul cauzei.

    Rezolutie din 23.05.2019
  • Sedinta din data de 31.01.2019 la ora 10:00

    Complet: C8 MTA
  • Amână cauza

    Judecătorul sindic, în conformitate cu disp. art. 59 din Legea nr. 85/2014, dispune ca administratorul judiciar/lichidatorul judiciar să întocmească următoarele acte, conform atribuţiilor stabilite de art. 58 şi art. 64 din lege: - raportul lunar de activitate - să formuleze eventuale cereri în procedură - alte măsuri :- Fixează : - termen administrativ de control la data de : 23.05.2019 Actele vor fi publicate prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, conform disp.art. 42 alin. 7 din Legea nr. 85/2014, urmând ca dovezile a fi depuse la dosarul cauzei.

    Rezolutie din 31.01.2019
  • Sedinta din data de 27.09.2018 la ora 10:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână cauza

    Admite cererea lichidatorului judiciar şi acordă termen administrativ de control la data de 31.01.2019, în vederea soluţionării în mod irevocabil a dosarului asociat având ca obiect angajare răspundere, formulată în baza disp.art.169 din Legea nr.85/2014. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună rapoarte de activitate lunare şi să formuleze eventuale cereri în procedură. Cale de atac o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27.09.2018, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 27.09.2018
  • Sedinta din data de 15.03.2018 la ora 11:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână cauza

    Admite cererea lichidatorului judiciar şi acordă un nou termen pentru continuarea procedurii, în vederea soluţionării în mod irevocabil a dosarului asociat având ca obiect angajare răspundere, formulată în baza disp.art.169 din Legea nr.85/2014. Amână judecarea cauzei la 27.09.2018. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.03.2018, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 15.03.2018
  • Sedinta din data de 01.02.2018 la ora 11:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână cauza

    Ia act de susţinerile lichidatorului judiciar prin care arată că nu formulează acţiune privind antrenarea răspunderii personale întrucât creditoarea D.G.R.F.P.Ploieşti – A.J.F.P.Argeş a solicitat acest lucru în baza codului de procedură fiscală. Admite cererea lichidatorului judiciar şi acordă un nou termen pentru continuarea procedurii, în vederea întocmirii raportului final de activitate şi a notificării creditorilor cu propunerea de închidere a procedurii în cauză. Amână judecarea cauzei la 15.03.2018. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01.02.2018, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 01.02.2018
  • Sedinta din data de 23.11.2017 la ora 11:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână cauza

    Dispune trecerea la faliment în procedura simplificată a debitoarei. Ridică dreptul de administrare al debitoarei şi constată dizolvată societatea. Confirmă în calitate de lichidator pe administratorul judiciar numit, cu acelaşi onorariu fix lunar şi 10% din vânzări. Păstrează termenele fixate prin sentinţa de deschidere a procedurii. Lichidatorul va notifica trecerea la faliment în procedura simplificată. Cu apel în 7 zile de la comunicare. Termen : 01.02.2018. Pronunţată în şedinţă publică azi 23.11.2017, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Hotarare intermediara 766/2017 din 23.11.2017
  • Sedinta din data de 16.11.2017 la ora 11:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână pronunţarea

    AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA 23.11.2017

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.11.2017
  • Sedinta din data de 09.11.2017 la ora 11:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la 16.11.2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 09.11.2017, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2017
  • Sedinta din data de 19.10.2017 la ora 11:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână cauza

    În temeiul art.72 din legea nr. 85/2014: Deschide procedura generală de insolvenţă împotriva debitoarei. În temeiul art.73 cu referire la art.45 alin.1 lit.d şi art.57 alin.1 din lege, desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu pe ANTEUS EXPERT SPRL, cu un onorariu lunar de 1.000 lei, fără TVA, plătit din averea debitorului. În lipsa disponibilităţilor în contul debitorului se va utiliza fondul de lichidare, plăţile urmând a fi făcute în conformitate cu prevederile art.37 alin.4 din OUG nr.86/2006, pe baza unui buget previzionat. Menţine debitorului dreptul de administrare. În temeiul art.902 alin.2 pct.16 Cod civil : Dispune notarea în cartea funciară a deschiderii procedurii de insolvenţă. În temeiul art.76 din Legea nr.85/2014, dispune comunicarea prezentei sentinţe către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului declarat la registrul corespunzător şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75. Pune în vedere debitorului prevederile art. 82 şi art. 84 din lege: Pune în vedere debitorului şi administratorului judiciar provizoriu prevederile art. 83. Administratorul judiciar provizoriu va efectua, conform art.101 din Legea nr.85/2014, inventarierea bunurilor debitorului. Administratorul judiciar provizoriu va întocmi, până la data de 09.11.2017, un raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie din procedura generală, conform art.92 alin.1 din lege. Pune în vedere administratorului judiciar provizoriu prevederile art. 101 alin. 2 din lege. În temeiul art.73 cu referire la art.99 din lege : Dispune administratorului judiciar provizoriu să notifice deschiderea procedurii generale de insolvenţă. În temeiul art.100 din lege notificarea va cuprinde: - termenul limită de depunere de către creditori a opoziţiilor la deschiderea procedurii – 10 zile de la primirea notificării; - termenul limită de înregistrare a declaraţiilor de creanţă: - 04.12.2017; declaraţiile de creanţe se vor timbra cu 200 lei, sub sancţiunea anulării; - termenul limită de verificare a creanţelor şi întocmire a tabelului preliminar de creanţe: 28.12.2017; Tabelul preliminar va fi publicat în B.P.I.; - termenul de contestare a creanţelor este de 7 zile de la publicarea tabelului preliminar în B.P.I.; - termenul de soluţionare a contestaţiilor – 18.01.2018 şi de întocmire a tabelului definitiv de creanţe - 01.02.2018. Prima şedinţă a adunării generale a creditorilor va avea loc la data de 04.01.2018. Administratorul judiciar provizoriu va întocmi până la data de 29.11.2017 raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor ajungerii debitorului în stare de insolvenţă, conform art.97 alin.1 din lege. Stabileşte termen de judecată la data de 09.11.2017 . Executorie. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicarea realizată prin publicarea în B.P.I.. Pronunţată în şedinţa publică de la 19.10.2017, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Hotarare intermediara 684/2017 din 19.10.2017
  • Sedinta din data de 12.10.2017 la ora 11:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 19.10.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD