C****** N****** D**
InculpatA**** M****
Parte civilăA**** P***
Parte civilăA**** V***
Parte civilăN****** M******
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată că Judecătoria Fălticeni este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, apoi constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1597/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, privind pe inculpatul Crăciun Neculai-Dan, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „ucidere din culpă”, prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin 1 şi 2 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul Crăciun Neculai-Dan, pentru săvârşirea infracţiunii de „ucidere din culpă”, prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin 1 şi 2 Cod penal. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi 19 februarie 2018.
Incheierefinalacamerapreliminara din 19.02.2018