G****** R******* S*****
ReclamantC********* V*******
PârâtAdmite sesizarea petentei GETBACK RECOVERY SRL privind îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 441/2017, pronunţă în dosarul nr. 532/230/2017 al Judecătoriei Filiaşi, în sensul menţionării corecte a codului numeric personal al debitoarei Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Filiaşi. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 septembrie 2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 12.09.2017Admite în parte cererea formulată de creditoarea-cesionară G****** R******* S***** în contradictoriu cu debitorul C********* V*******, având ca obiect pretenţii – cerere cu valoare redusă. Obligă debitorul la plata sumei de 815,74 lei, reprezentând debit principal şi penalităţi de întârziere în cuantum de 158,39 lei. Respinge capetele de cerere privind taxa de reziliere şi dobânda legală, ca neîntemeiate. Obligă debitorul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei. Executorie de drept. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei Filiaşi. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică azi, 26.07.2017
Hotarare 441/2017 din 26.07.2017