I*** I****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1750/P/2015 din 25.09.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci privind pe inculpatul I*** I****, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin.1 cod penal ( faptă săvârşită la data de 23.04.2015 ), a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul I*** I****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei încheieri inculpatului I*** I**** şi procurorului. Pronunţată în camera de consiliu, de judecătorul de cameră preliminară, azi, 09.11.2017.
Incheierefinalacamerapreliminara din 09.11.2017