S******* G******
Inculpat Apelantă şi intimată în apelul procuroruluiS******* M*******
Inculpat Apelantă şi intimată în apelul procuroruluiA*** P*** D******* G******* R******** A F********* P****** I***
Parte civilăS* E******** I***** S**
Parte responsabilă civilmenteÎn temeiul art. 278 alin.1 Cod procedură penală, admite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale. Dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul minutei Deciziei penale nr. 174/13.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. 7914/99/2015, în sensul că se va consemna, în cazul temeiului de drept în ceea ce priveşte pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie aplicate inculpatelor S******* G****** şi S******* M*******, „art. 64 al.1 lit. a) teza II, lit. b) şi lit. c)”, în loc de „art. 64 al. 1 lit. a) teza II, lit. b) şi lit. g)”. În temeiul art. 278 alin. 3 Cod procedură penală, dispune efectuarea de menţiuni cu privire la îndreptarea erorii materiale la sfârşitul minutei Deciziei penale nr. 174/13.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. 7914/99/2015. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare efectuate pentru soluţionarea prezentei cereri rămân în sarcina statului. Definitivă.
Incheiere indreptare eroare materiala din 15.03.2018I. În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi împotriva Sentinţei penale nr. 823/08.06.2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 7914/99/2015. În temeiul art. 423 Cod procedură penală, desfiinţează sentinţa apelată în parte, în latură penală, şi în rejudecare: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani, 9 luni şi 10 zile închisoare aplicată inculpatei S******* M******* în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor. Înlătură dispoziţiile privind condamnarea inculpatelor S******* G****** şi S******* M******* la pedeapsa principală a închisorii, aplicarea pedepsei complementare şi cele privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei S******* G******. Înlătură dispoziţiile privind aplicarea pedepsei accesorii în cazul inculpatelor S******* G****** şi S******* M*******. 1. Condamnă pe inculpata S******* G****** la pedeapsa principală de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „evaziune fiscală”, prev. de art. 9 al.1, lit. c şi al. 2 din Legea nr. 241/2005, anterior modificării aduse prin Legea nr. 50/2013, cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal din 1969, art. 5 alin. 1 din Codul penal şi art. 396 al.10 Cod procedură penală. În temeiul art. 65 alin. 1 şi alin. 2 Cod penal din 1969, aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 al.1 lit. a) teza II, lit. b) şi lit. g) - constând în interzicerea dreptului de a exercita funcţia de administrator sau altă funcţie de conducere în cadrul unei societăţi comerciale - din Codul penal din 1969, pe o durată de 5 ani. În temeiul art.71 Cod penal din 1969, aplică inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 al.1 lit. a) teza II, lit. b) şi lit. g) - constând în interzicerea dreptului de a exercita funcţia de administrator sau alt funcţie de conducere în cadrul unei societăţi comerciale. În temeiul art. 86 ind.1 din Codul penal din 1969, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicate inculpatei S******* G****** pe o durată de 4 ani şi 8 luni, ce constituie termen de încercare stabilit conform art. 86 ind.2 Cod penal din 1969. În temeiul art. 86 ind.3 alin 1 şi alin. 3 Cod penal din 1969, obligă inculpata S******* G****** să se supună următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune Iaşi; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; e) să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare; Atenţionează inculpata S******* G****** asupra dispoziţiilor art. 86 ind.4 Cod penal din 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ori a neîndeplinirii obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatei S******* G******, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. 2. Condamnă pe inculpata S******* M******* la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „evaziune fiscală”, prev. de art. 9 al.1, lit. c şi al. 2 din Legea nr.241/2005, anterior modificării aduse prin Legea nr. 50/2013, cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal din 1969, art. 37 lit. a Cod penal din 1969, art. 74 alin. 2, art. 76 lit. d şi art. 80 Cod penal din 1969 şi art. 5 alin. 1 din Codul penal şi cu aplic. art. 396 al.10 Cod procedură penală. În temeiul art. 65 alin. 1 şi alin. 2 Cod penal din 1969, aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 al.1 lit. a) teza II, lit. b) şi lit. g) - constând în interzicerea dreptului de a exercita funcţia de administrator sau altă funcţie de conducere în cadrul unei societăţi comerciale - din Codul penal din 1969, pe o durată de 5 ani. În temeiul art.71 Cod penal din 1969, aplică inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 al.1 lit. a) teza II, lit. b) şi lit. g) - constând în interzicerea dreptului de a exercita funcţia de administrator sau alt funcţie de conducere în cadrul unei societăţi comerciale. Menţine dispoziţiile de revocare, în temeiul art.15 al. 2 din Legea nr.187/2012 cu referire la art.83 Cod penal din 1969, a suspendării condiţionată a executării pedepsei de 2(doi) ani închisoare aplicată inculpatei S******* M******* prin Sentinţa penală nr. 11/17.01.2011 a Judecătoriei Hârlău, definitivă prin nerecurare la 01.02.2011, şi adaugă această pedeapsă la cea aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpata S******* M******* să execute pedeapsa totală de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 al.1 lit. a) teza II, lit. b) şi lit. g) - constând în interzicerea dreptului de a exercita funcţia de administrator sau alt funcţie de conducere în cadrul unei societăţi comerciale – Cod penal din 1969 pe o durată de 5 ani. În temeiul art.71 Cod penal din 1969, aplică inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 al.1 lit. a) teza II, lit. b) şi lit. g) - constând în interzicerea dreptului de a exercita funcţia de administrator sau alt funcţie de conducere în cadrul unei societăţi comerciale. Modifică dispoziţia privind menţinerea tuturor măsurilor asiguratorii luate în faza de urmărire penală în sensul că revocă măsura asiguratorie luată prin Ordonanţa nr. 775/P/2013 din data de 10.04.2014, fila 310 ds.u.p., asupra autoturismelor proprietatea numitului Stănescu Ioan. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt contrare prezentei decizii. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare efectuate pentru soluţionarea apelului procurorului rămân în sarcina statului. II. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatele S******* G****** şi S******* M******* împotriva sentinţei penale nr. 823/08.06.2017, pronunţate de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 7914/99/2015. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpatele apelante să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 300 lei fiecare. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru inculpate, în sumă de 360 lei (delegaţie nr. 5342/02.10.2017 - avocat Munteanu Adriana, desemnat pentru inculpata S******* G******) şi de 90 lei (delegaţie nr. 5343/02.10.2017 - avocat Navrotescu Delia, desemnat pentru inculpata S******* M*******), rămân în sarcina statului şi se avansează Baroului Iaşi din fondul special al Ministerului Justiţiei Definitivă.
Hotarare 174/2018 din 13.03.2018Amână pronunţarea la data de 13 martie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.03.2018Amână pronunţarea la data de 06 martie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.02.2018Stabileşte pronunţarea la data de 20 februarie 2018.
Incheiere de sedinta din 06.02.2018În vederea asigurării prezenţei inculpatei S******* G****** la judecată, amână cauza şi acordă termen la data de 06 februarie 2018.
Incheiere de sedinta din 09.01.2018În vederea depunerii chitanţelor prin care se doreşte a se face dovada plăţii prejudiciului, amână cauza şi acordă termen la data de 09.01.2018.
Incheiere de sedinta din 31.10.2017pentru pregătirea apărării
Incheiere de sedinta din 17.10.2017