B**** C******
ReclamantI************ T********* A* P******* D* F******** I***
PârâtRespinge, ca fiind prematur formulată, cererea de chemare în judecată promovată de reclamant B**** C****** în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN IAŞI. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs ce va fi depus la Tribunalul Iaşi. Pronunţată astăzi, 22 noiembrie 2018, iar soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1743/2018 din 22.11.2018Amână pronunţarea la 22.11.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.11.2018Amână pronunţarea la 14.11.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.10.2018În baza art. 540 alin. 4 CPC suspendă judecata cauzei până la soluţionarea dosarului nr. 2632/1/2017 aflat pe rolul ICCJ. Cu recurs pe toată durata suspendării. Stabileşte termen administrativ pentru verificare la 09.07.2018.
Incheiere suspendare din 09.01.2018