Dosar 10370/314/2018 din 23.11.2018

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10370/314/2018
Data dosar:
23.11.2018
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.11.2019 la ora 8:30

    Complet: C27
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    Condamnă pe inculpatul H***** M***** D****, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă săvârşită la data de 13.11.2016). Potrivit art. 67 alin 1 din Codul penal, cu referire la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, aplică inculpatului H***** M***** D**** pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. Potrivit art. 65 alin 1 din Codul penal aplică inculpatului H***** M***** D**** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În temeiul art. 97 alin. 1 Cod penal anulează suspendarea executării sub supravehghere a pedepsei de 3 ani închisoare, stabilită prin sentin?a penală nr. 508/29.06.2017 a Judecătoriei Rădăuţi, definitivă prin neapelare la data de 18.07.2017. În temeiul art. 38 alin. 1 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contope?te pedeapsa aplicată în cauză, de 9 luni închisoare, cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentin?a penală nr. 508/2017 a Judecătoriei Rădăuţi, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adi?ionează sporul de 3 luni închisoare (reprezentând 1/3 din pedeapsa de 9 luni închisoare), inculpatul H***** M***** D**** având de executat pedeapsa de 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare. În temeiul art. 72 alin. 1 Cod penal scade din pedeapsa rezultantă a închisorii durata reţinerii şi arestării preventive de la 19.12.2016 până la 09.06.2017. Potrivit art. 45 alin. 2, 3 lit. a Cod penal raportat la art. 67 alin 1 din Codul penal, cu referire la art. 66 alin. 1 lit. a, b, n Cod penal, aplică inculpatului H***** M***** D**** pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a se apropia şi a comunica cu persoana vătămată Buhăceanu Valdimir, pe o perioadă de 3 ani. În temeiul art. 45 alin. 4 Cod penal scade din durata pedepselor complementare de 3 ani partea din pedeapsa complementară executată de la data de 18.07.2017 la zi. Potrivit art. 45 alin. 5 Cod penal raportat la art. 65 alin 1 din Codul penal aplică inculpatului H***** M***** D**** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, n din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. Potrivit art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul H***** M***** D**** la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 400 lei aferentă urmăririi penale. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 20.11.2019.

    Hotarare 824/2019 din 20.11.2019
  • Sedinta din data de 05.11.2019 la ora 8:30

    Complet: C27
  • Amână cauza

    Amână pronun?area cauzei la data de 20.11.2019. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 05.11.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.11.2019
  • Sedinta din data de 21.10.2019 la ora 8:30

    Complet: C27
  • Amână cauza

    Amână pronun?area cauzei la data de 05.11.2019. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21.10.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2019
  • Sedinta din data de 09.09.2019 la ora 8:30

    Complet: C27
  • Amână cauza

    I N S T A N ? A Având în vedere cererea formulată de inculpat, respectiv de a se acorda un nou termen de judecată pentru a depune la dosar înscrisuri în circumstan?iere de care inculpatul în?elege să se folosească, va admite cererea, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 21.10.2019, pentru când inculpatul are termenul în cuno?tin?ă. Admite cererea formulată de avocatul inculpatului, respectiv de a se acorda un nou termen de judecată pentru a depune la dosar înscrisuri în circumstan?iere de care inculpatul în?elege să se folosească. Pune în vedere inculpatului să depună la dosar înscrisurile în circumstan?iere de care în?elege să se folosească. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 09.09.2019.

    Incheiere de sedinta din 09.09.2019
  • Sedinta din data de 27.05.2019 la ora 8:30

    Complet: C27
  • Amână cauza

    I N S T A N ? A Având în vedere că inculpatul H***** M***** D**** s-a prezentat în fa?a instan?ei, va reveni de la măsurile dispuse în cauză, respectiv de a se cita inculpatuil cu mandat de aducere ?i de a se emite adresă către Baroul Suceava, Având în vedere cererea formulată de inculpat, respectiv de a se acorda un nou termen de judecată pentru a-?i angaja un avocat, va admite cererea, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 09.09.2019, pentru când inculpatul are termenul în cuno?tin?ă. Admite cererea formulată de inculpat, respectiv de a se acorda un nou termen de judecată pentru a-?i angaja un avocat. Revine de la citarea inculpatului cu mandat de aducere ?i de la emiterea adresei către baroul Suceava. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 27.05.2019.

    Incheiere de sedinta din 27.05.2019
  • Sedinta din data de 01.04.2019 la ora 8:30

    Complet: C27
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 27.05.2019 pentru când se vor efectua verificări cu privire la domiciliul inculpatului H***** M***** D**** în baza de date D.E.P.A.B.D., respectiv A.N.P. Citarea inculpatului H***** M***** D**** la adresa de domiciliu şi şi prin afişare la sediul instanţei. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 01.04.2019.

    Incheiere de sedinta din 01.04.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD