V*** G****** E*****
InculpatI******* C*****
Parte vătămatăS******* J******* D* U****** V*****
Parte civilăS******** D* A******** J******* V*****
Parte civilăV*** C*****
Parte responsabilă civilmenteConstată că Judecătoria Vaslui e competentă material şi teritorial să judece cauza. În baza art. 346 alin.1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 4417/P/2018 din 18.12.2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui privind pe inculpatul VLAD GABRIEL-EDUARD, trimis în judecată, sub măsura preventivă a controlului judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prev. de art. 233-234 al.1 lit. d Cod penal cu aplicarea art. 113 al.3 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul VLAD GABRIEL-EDUARD. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 31 ianuarie 2019.
Incheierefinalacamerapreliminara din 31.01.2019