D*** N******
Apelant ReclamantC*** J******** D* P***** A***
Apelant PârâtAdmite ca fondat apelul declarat de reclamantul D*** N****** şi apelul declarat de pârâta C*** J******** D* P***** A*** împotriva sentinţei civile nr. 1915/2017 pronunţată de Tribunalul Alba - Secţia I-a civilă în dosarul nr. 1152/107/2017 pe care o anulează şi în rejudecare, Admite în parte contestaţia formulată de reclamantul D*** N****** în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** A*** şi în consecinţă: Anulează în parte Deciziile nr. 210959 ambele din data de 28.09.2016, emise de pârâtă, pe care o obligă să emită o nouă decizie prin care să valorifice veniturile realizate de reclamant conform adeverinţei nr. 2532/2016 astfel cum a fost explicitată prin adeverinţa nr. 803/13.11.2017 emisă de SC Grandtex SRL. Respinge capătul de cerere referitor la valorificarea adeverinţei nr. 2579/2016 şi cel de valorificare a sporurilor atestate din actul adiţional nr. 3/2013. Fără cheltuieli de judecată.
Hotarare 574/2018 din 29.05.2018Admite cererea formulată de mandatarul apelantului reclamant şi amână pronunţarea la data de 29.05.2018, pentru când părţile au posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.05.2018