S* G*** S*** S**
ContestatorO***** T**** N**** - D******* V******* - I******* Ş* T***
IntimatRespinge ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatorul S.C. Giga Star S.R.L. în contradictoriu cu intimat Oraşul Târgu Neamţ- Direcţia Venituri – Impozite şi Taxe Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piatra Neamţ. Pronunţată azi, 11.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 2017/2021 din 11.06.2021Amana pronuntarea cauzei la data de 11.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.06.2021Repune cauza pe rol.Amână judecarea cauzei la data de 03.06.2021, ora 10:00 pentru continuarea judecăţii.
Incheiere de sedinta din 08.04.2021În temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă suspendă judecarea cererii având ca obiect contestaţie la executare formulată de contestator S.C. Giga Star S.R.L. în contradictoriu cu intimat Oraşul Târgu Neamţ – Direcţia Venituri Impozite şi Taxe până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. 2377/103/2018 aflat pe rolul Tribunalului Neamţ. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării cauzei. Cererea pentru exercitarea recursului se va depune la Judecătoria Piatra Neamţ. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 mai 2019.
Incheiere suspendare din 23.05.2019Amână judecarea cauzei pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 28.03.2019