B**** P****
InculpatN******** V******* M*****
Parte vătămatăT***** C******
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin. 1, 2 si 10, Cod procedura penala, raportat la art 371 alin 1 Cod Penal, cu aplicaţiunea disp art 61 alin 4 lit b Cod Penal, condamnă pe inculpatul B**** P****, la o pedeapsă constând în amendă penală în cuantum de 600 lei, echivalentul a 30 zile-amendă penală a câte 20 lei pe zi-amendă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 alin. 1 din noul Cod penal, potrivit cărora, dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În temeiul art. 275 alin.1, pct 2 lit d Cod procedura penala, obligă inculpatul, la plata chetuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 400 lei . Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.01.2021.
Hotarare 18/2021 din 28.01.2021Acordă termen de judecată la data de 28.01.2021 ora 9,00, termen cunoscut de inculpat şi pentru care se citează persoanele vătămate. Se revine cu adresă la Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Oraviţa pentru a efectua un referat cu privire la situaţia condamnării dispuse faţă de inculpat prin sentinţa penală nr. 50 din 14.03.2019 în dosar nr. 443/273/2017, definitivă prin neapelare, în sensul dacă inculpatul a executat pedeapsa rămasă de executat de 6 luni şi 13 zile închisoare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10.12.2020.
Incheiere de sedinta din 10.12.2020Acordă termen de judecată la data de 10.12.2020, termen cunoscut de inculpat şi pentru care se citează persoanele vătămate. Emite adresă către Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Oraviţa pentru a efectua un referat cu privire la situaţia condamnării dispuse faţă de inculpat prin sentinţa penală nr. 50 din 14.03.2019 în dosar nr. 443/273/2017, definitivă prin neapelare, în sensul dacă inculpatul a executat pedeapsa rămasă de executat de 6 luni şi 13 zile închisoare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26.11.2020.
Incheiere de sedinta din 26.11.2020Acordă termen de judecată la data de 26.11.2020, termen pentru care se citează inculpatul şi persoanele vătămate. Emite adresă către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin –Serviciul Cazier Judiciar, pentru a verifica şi elibera copia de pe cazierul judiciar al inculpatului. Emite adresă către Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Oraviţa pentru a efectua un referat cu privire la situaţia condamnării dispuse faţă de inculpat prin sentinţa penală nr 50 din 14.03.2019 în dosar nr. 443/273/2017, definitivă prin neapelare, în sensul dacă inculpatul a executat pedeapsa rămasă de executat de 6 luni şi 13 zile închisoare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03.09.2020.
Incheiere de sedinta din 03.09.2020Acordă termen de judecată la data de 03.09.2020, termen pentru care se citează inculpatul şi persoanele vătămate. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25.06.2020.
Incheiere de sedinta din 25.06.2020În baza art. 42 alin.6 din Decretul nr 195/16.03.2020 al Preşedintelui României se suspendă de plin drept pe durata stării de urgenţă judecarea prezentei cauze .
Rezolutie din 02.04.2020Acordă termen de judecată la data de 02.04.2020, termen cunoscut de inculpat şi pentru care se citează persoanele vătămate. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20.02.2020.
Incheiere de sedinta din 20.02.2020Cu ocazia deliberării instanţa apreciază că se imune lămurirea situiatiei condamnării dispuse fa?ă de inculpat prin sentin?a penală 50 /14.03.2019, în dosar 443 /273/2017 definitivă prin neapelare, în sesnul dacă inculpatul a executat pedeapsa rămasă de executat de 6 luni ?i 13 zile, astfel cum este prezentat, incomplet, în cazierul comunicat, aspect ce presupune reluarea cercetării judecătoreşti ?i efectuarea de verificări prin Biroul de executări penale din cadrul Judecătoriei Oravi?a, sesn în care, în condi?iile art 395 Cod Pr Penală, repune cauza pe rol, stabilind termen de judecată la data de 20.02.2020 pentru care se vor cita păr?ile. Dată ?i pronun?ată în ?edintă publică, azi, 23.01,2020.
Incheiere de sedinta din 23.01.2020Admite cererea de judecare a cauzei în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate. Acordă termen de judecată la data de 23.01.2020, termen cunoscut de inculpatul B**** P**** şi persoana vătămată Tacciu Costică şi pentru care se citează persoana vătămată Nadolescu Valentin Marin. Emite adresă către Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin –Serviciul Cazier Judiciar, pentru a verifica şi elibera copia de pe cazierul judiciar al inculpatului. Pronunţată în şedinţa publică din data de 05.12.2019.
Incheiere de sedinta din 05.12.2019Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen de judecată la data de 05.12.2019, termen cunoscut de inculpat. Se citează inculpatul şi persoanele vătămate. Emite mandat de aducere a inculpatului. Pronunţată în şedinţa publică , azi 07.11.2019
Incheiere de sedinta din 07.11.2019Admite cererea de amânare formulată de inculpat. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen de judecată la data de 07.11.2019, termen cunoscut de inculpat şi pentru care se vor cita persoanele vătămate. Pronunţată în şedinţa publică , azi 10.10.2019.
Incheiere de sedinta din 10.10.2019Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen de judecată la data de 10.10.2019, se vor recita persoanele vătămate şi inculpatul de la locul de domiciliu şi cu mandat de aducere la Poliţia Oraviţa cu menţiunea a întreprinde verificări de natura a indentifica, in cazul lipsei inculpatului de la domiciliu, a actualului loc de domiciliu al acestuia. Citarea persoanelor vătămate. Pronunţată în şedinţa publică , azi 20.06.2019.
Incheiere de sedinta din 20.06.2019În vederea constituirii legale a completului de judecată, a respectării principiului continuităţii cauzei. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen de judecată la data de 20.06.2019, se vor recita persoanele vătămate şi inculpatul de la locul de domiciliu şi cu mandat de aducere la Poliţia Oraviţa. Pronunţată în şedinţa publică , azi 23.05.2019.
Incheiere de sedinta din 23.05.2019Cu ocazia deliberării instaţa apreciază că se impune completarea cercetării judecătoreşti în sensul verificării disponibilităţii inculpatului de a presta muncă în folosul comunităţii, astfel că în condiţiile art 395, Cod Pr. Penală, dispune reluarea cercetării judecătoreşti în cauză sens în care va stabili termen de judecată pentru data de 23.05.2019, termen pentru care se vor recita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.04.2019.
Incheiere de sedinta din 11.04.2019În baza art. 374 al.5-9 C. Pr. pen. apreciază că nu se impune readministrarea materialului probator administrat în faza de urmărire penală. În vederea comunicării fişei de cazier judiciar, stabileşte termen la 11.04.2019 Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.02.2019
Incheiere de sedinta din 28.02.2019