Dosar 2703/297/2018 din 14.11.2018

infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2703/297/2018
Data dosar:
14.11.2018
Instanta:
Judecătoria Săveni
Departament:
Saveni
Obiect:
infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.05.2019 la ora 08:30

    Complet: PCPJ1
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În temeiul art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul B**** P*** P****, .., pentru săvârşirea infrac?iunii de „colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 3(trei) ani închisoare. În temeiul art. 96 alin. 4 Cod penal revocă beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2(doi) ani şi 5(cinci) luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 411/27.03.2017, pronunţată în dosarul nr.5863/193/2016 al Judecătoriei Botoşani, desfiinţată în parte şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 792/13.09.2018 a Curţii de Apel Suceava. În temeiul art. 43 alin. 1 Cod penal adaugă pedeapsa de 3(trei) ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă penală, la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 5(cinci) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 411/27.03.2017 pronunţată de Judecătoria Botoşani, desfiinţată în parte şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 792/13.09.2018 a Curţii de Apel Suceava, pedeapsa rezultantă fiind de 5(cinci) ani şi 5(cinci) luni închisoare. În temeiul art. 67 alin. 2 Cod pen. rap. la art. 68 alin. 1 lit. c Cod pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, sau după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 397 Cod procedură penală constată că prejudiciul cauzat părţii civile Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi a fost recuperat în totalitate. În temeiul disp. art. 112 lit. f Cod penal dispune confiscarea specială a următoarelor bunuri ridicate de la inculpat şi aflate la Poliţia oraşului Ştefăneşti (conform procesului – verbal de constatare a infracţiunii flagrante – fila 8-9 d.u.p): - 10 buc. cartuşe de ţigări, cu câte 10 pachete fiecare, marca „King Classic”, fără timbru de acciză şi fără cod de identificare, de provenienţă Duty Free; - 1 buc. cartuş de ţigări, conţinând 10 pachete, marca „King Classic Blue”, fără timbru de acciză şi fără cod de identificare, de provenienţă Duty Free; - 5 buc. cartuşe de ţigări, cu câte 10 pachete fiecare, marca „Ritm”, cu timbru de acciză Republica Moldova, având inscripţionată data fabricaţiei 10/10/2017, fără cod de identificare, având codul de bare 48403054; - 5 buc. cartuşe de ţigări, cu câte 10 pachete fiecare, marca „Winston Blue”, cu timbru de acciză Republica Moldova, având inscripţionată data fabricaţiei 04/11/2017, având codul de identificare RKG04A10 şi codul de bare 4033100059728; - 2 buc. cartuşe de ţigări, cu câte 10 pachete fiecare, marca „Kent Switch”, fără timbru de acciză, de provenienţă Duty Free, având codul de identificare 10032297 şi codul de bare 5903141004691. În temeiul art. 112 alin. 3 rap. la art. 112 alin. 2 Cod penal dispune confiscarea specială de la inculpatul B**** P*** P****, a sumei de 4000 euro, reprezentând echivalentul în bani al autoturismului marca Volkswagen Passat, cu numărul de înmatriculare BT-05-XOT, fabricat în anul 2007, serie saşiu WVZZZ3CZ7E190865, folosit la săvârşirea infracţiunii. Onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru inculpat în sumă de 260 lei (acordat parţial, numai pentru etapa camerei preliminare – avocat Feodorov Andreea – delegaţie nr. 77/16.11.2018) va fi achitat către Baroul Botoşani din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare la urmărirea penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21.05.2019. PREŞEDINTE,

    Hotarare 70/2019 din 21.05.2019
  • Sedinta din data de 07.05.2019 la ora 08:30

    Complet: PCPJ1
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 21.05.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.05.2019
  • Sedinta din data de 22.04.2019 la ora 08:30

    Complet: PCPJ1
  • Amână cauza

    Stabileşte termen pentru pronunţare la 07.05.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.04.2019
  • Sedinta din data de 25.02.2019 la ora 08:30

    Complet: PCPJ1
  • Amână cauza

    S-a admis cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului şi s-a acordat termen pentru pregătire apărare.

    Incheiere de sedinta din 25.02.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD