C****** I********* D* I********* R**** I***
ReclamantH****** J*****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul, lichidatorul judiciar CII Raicu Ilie, cu sediul profesional în Piteşti, Aleea Duiliu Zamfirescu, nr.11, judeţul Argeş, în contradictoriu cu pârâtul H. J., cetăţenie ungară, cu domiciliul în ..., având ca obiect angajarea răspunderii personale a pârâtului . Obligă pârâtul H. J. să acopere întregul pasiv al societăţii MSB Invest S.R.L cu sediul în sat Eremitu, comuna Eremitu , nr.360, judeţul Mureş, înmatriculată în registrul comerţului sub nr.J26/1969/2005, având C.U.Î 18135205, prin plata sumei de 2.045.380 lei, la care se vor adăuga şi cheltuielile din procedură, pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 169 alin 1 lit. d din Legea nr. 85/2014. În baza art.173 din Legea nr.85/2014 executarea silită se va efectua de executorul judecătoresc potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, iar sumele astfel încasate vor intra în averea debitoarei şi vor fi destinate acoperirii pasivului, distribuirea urmând să se efectueze în conformitate cu art.159 din Legea nr.85/2014. Dispune comunicarea prezentei hotărâri către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului - Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Specializat Mure?. Pronunţată potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă, azi 17.02. 2020.
Hotarare 23/2020 din 17.02.2020Având în vedere Hotărârea nr. 4 din data de 7 februarie 2020 a Adunării generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Specializat Mureş, amâna pronunţarea în cauză pentru data de 17 februarie 2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.02.2020Având în vedere Hotărârea nr. 3 din data de 28 ianuarie 2020 a Adunării generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Specializat Mureş, amâna pronunţarea în cauză pentru data de 10 februarie 2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.02.2020Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea în cauză la data de 03 februarie 2020, soluţia urmând a fi adusă la cunoştinţa părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.01.2020Amână soluţionarea cauzei pentru reluarea procedurii de citare faţă de pârât, având în vedere lipsa de procedură la acest termen de judecată cu acesta.
Incheiere de sedinta din 16.09.2019În baza dispozi?iilor art. 411alin 1 pct. 2 Cod procedură civilă suspendă judecata cererii formulată de reclamantul CI RAICU ILIE, cu sediul profesional în Piteşti, Aleea Duiliu Zamfirescu , nr.11, judeţul Argeş, în contradictoriu cu pârâtul H. J., cu domiciliul în .... Cu drept de recurs, pe toată durata suspendării. Recursul se depune la Tribunalul Specializat Mure?. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.04.2019.
Incheiere suspendare din 08.04.2019Amână soluţionarea cauzei în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu pârâtul.
Incheiere de sedinta din 10.12.2018Amână soluţionarea cauzei dat fiind lipsa de procedură cu pârâtul.
Incheiere de sedinta din 03.09.2018