L****** K******** G****
InculpatV***** G***** Z*****
InculpatS****** S*****
InculpatŞ**** C****
InculpatÎn baza art. 362 raportat la disp. art. 208 al.5 C.pr.pen., admite sesizarea din oficiu, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de inculpaţii: - LKG, VGZ ,S.S.- ŞI S.C. prin Încheierea penală nr.51/JCP/04.04.2018 a Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Satu Mare în dosar nr. 4284/83/2017/a3 şi menţinută prin încheierea penală nr.60 din 31.05.2018 şi pe cale de consecinţă menţine această măsură în cursul judecăţii, dar nu mai mult de 60 de zile. În baza dispoziţiilor art.215 alin.7 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpaţilor, că în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau a obligaţiilor stabilite se va lua faţă de aceştia măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege. În baza art.273 alin.4 c.pr.pen., dispune plata din fondul Ministerului Justiţiei către interpret de limbă maghiară Ilea Irina, a sumei de 23,15 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, respectiv traducerea în limba maghiară pe o durată de 1 (una) oră, la data de 06.12.2018. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata148/2018 din 06.12.2018