Ş***** N******
ReclamantI************ D* P****** J******* S******
PârâtAdmite acţiunea. Anulează adresa nr. 1018858/2018 emisă de pârâtă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 394/2019 din 20.05.2019Amână pronunţarea la data de 20 mai 2019. Pronunţată azi, 09 mai 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2019Considerând că pentru soluţionarea cauzei sunt necesare înscrisuri şi relaţii suplimentare, În vederea completării probatoriului administrat în cauză, Văzând şi poziţia procesuală a apărătorului reclamantei,
Incheiere de sedinta din 28.03.2019