Dosar 4673/117/2018 din 20.12.2018

omorul (art.188 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4673/117/2018
Data dosar:
20.12.2018
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
omorul (art.188 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.04.2019 la ora 9:00

    Complet: Complet V F NCP
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În baza art. 396 alin. 2 şi 10 din Codul de procedură penală, art. 32 alin. 1 rap. la art. 188 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală condamnă pe inculpatul M. O. D. –pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a, b, h, n şi o din Codul penal pe o perioadă de 3 ani, respectiv interzice pe perioada menţionată dreptul de fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica cu persoana vătămată M. F. M.– ori cu membri de familie ai acesteia, ori de a se apropia de aceştia, dreptul de a se apropia de locuinţa sau locul de muncă al victimei la o distanţă mai mică de 100 de metri. Executarea pedepsei complementare începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1 din Codul penal interzice aceleaşi drepturi ca pedeapsă accesorie. Executarea pedepsei accesorii se face începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală a închisorii a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 72 din Codul penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 31.10.2018, la zi. În baza art. 399 alin. 1 din Codul de procedură penală menţine măsura arestului preventiv. Constată că persoanele vătămate M.F. M. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj nu s-au constituit părţi civile în cauză. În baza art. 162 alin. 5 din Codul de procedură penală dispune restituirea către inculpat, după rămânerea definitivă a hotărârii, a mijloacelor materiale de probă constând în 1pereche cizme de culoare neagră, confecţionate din cauciuc, 1 pereche pantaloni tip blue-jeans de culoare albastră, 1 geacă confecţionată din piele, de culoare neagră, 1 pulover de culoare negru/gri, 1 cămaşă tip blue-jeans de culoare bleumarin, cu dungi verticale albe. În baza art. 162 alin. 1 din Codul de procedură penală dispune conservarea pe durata existenţei dosarului a urmelor săvârşirii infracţiunii aflate într-un plic inscripţionat „proba nr. 1” ce conţine 6 recoltori sterili cu substanţă brun-roşcată, într-un plic inscripţionat „proba nr. 2” ce conţine o cataramă metalică şi colet nr. 3 ce conţine o geacă confecţionată din piele, de culoare neagră. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de la inculpat a probelor biologice în vederea introducerii în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 272 din Codul de procedură penală stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 520 lei cu titlu de onorariu pentru apărător din oficiu – av. Ilea Ioana Monica, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.04.2019.

    Hotarare 107/2019 din 22.04.2019
  • Sedinta din data de 15.04.2019 la ora 9:00

    Complet: Complet V F NCP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 22.04.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.04.2019
  • Sedinta din data de 08.04.2019 la ora 10:00

    Complet: Complet V F NCP
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 15.04.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.04.2019
  • Sedinta din data de 11.03.2019 la ora 10:00

    Complet: Complet V F NCP
  • Amână cauza

    Amână cauza în vederea efectuării unui referat de evaluare privindu-l pe inculpat.

    Incheiere de sedinta din 11.03.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD