M********* D********** R******** Ş* A************* P****** (****** B********
ReclamantU******* A************ T********** (**** C***** U*****
PârâtR O M Â N I A JUDECĂTORIA AIUD JUDEŢUL ALBA DOSAR NR. 4768/175/2018 M I N U T Ă Admite acţiunea civilă formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), reprezentat legal prin viceprim – ministru Paul Stănescu în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială ( UAT) comuna Unirea, prin reprezentant legal, primar – Alba Gheorghe şi în consecinţă: Obligă pe pârâtă să-i plătească reclamantului suma de 36.922, 28 lei cu titlu de dobânzi de întârziere, reprezentând creanţe accesorii calculate prin raportare la debitul principal în cuantum de 1.176.140, 84 lei şi nerestituit în termenul legal de 30 zile. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Aiud. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei azi, 07.06.2019. Preşedinte,
Hotarare 809/2019 din 07.06.2019Amânată pronunţarea la 07.06.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.05.2019Amânată pronunţarea la 24.05.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2019Pentru a se depune note scrise conform prevederilor art. 244 NCPC.
Incheiere de sedinta din 28.03.2019