C*** D* A******** D* S******* A J******** B****** P*** R**** L****
Apelant ReclamantS***** M**** l* d******** a*** l* a********** M****
Intimat PârâtRespinge apelul declarat de apelanta Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Braşov în contradictoriu cu intimata Simion Maria, împotriva sentinţei civile nr. 7402/25.07.2018 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. 7985/197/2018, ca neîntemeiat. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Braşov. Prezenta soluţie este pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu art. 396 al.2 din Codul de procedură civilă, astăzi 31.01.2019.
Hotarare 89/2019 din 31.01.2019Având nevoie de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa va amâna pronunţarea la data de 31.01.2019, urmând ca aceasta să se realizeze în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2019