c******** Ş* I****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 178/P/2018 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, privind pe inculpatul caporal Pîrvu Ionel, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de „Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, prevăzută de art. 336 alin.1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul caporal Pîrvu Ionel, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de „Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, prevăzută de art. 336 alin.1 Cod penal, urmând a se stabilii termen de judecată după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 22.01.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara4/2019 din 22.01.2019