Dosar 11316/225/2019/a1 din 12.11.2019

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11316/225/2019/a1
Data dosar:
12.11.2019
Instanta:
Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin
Departament:
..
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.07.2020 la ora 10:00

    Complet: Penal 2
  • Soluţionare

    În baza art. 346 alin. (1) C.p.p. constată competenţa materială, teritorială şi personală a instanţei, precum şi legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 1128/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului G**** C********* R***** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 C.p. Dispune începerea fazei de judecată. În baza art. 346 alin. 1 C.p.p. încheierea se comunică inculpatului. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 06.07.2020, la sediul Judecătoriei Dr.Tr.Severin.

    Incheiere finala dezinvestire 563/2020 din 06.07.2020
  • Sedinta din data de 02.06.2020 la ora 13:10

    Complet: Penal 3
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 31.03.2020 la ora 08:30

    Complet: Penal 3
  • Stare de urgenta

    Suspendat începând cu data de 16.03.2020 în temeiul Decretului nr. 195/2020 al Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi a Hotărârii nr.10/19.03.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Craiova.

    Incheiere suspendare din 20.03.2020
  • Sedinta din data de 25.02.2020 la ora 08:30

    Complet: Penal 3
  • Amână cauza

    Având în vedere Hotărârea nr. 2 din data de 22.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin prin care s-a dispus, începând cu data de 22.01.2020 suspendarea activităţii de judecare a cauzelor aflate pe rolul instanţei pe o durată nedeterminată, cu excepţia celor cu caracter urgent, precum şi Hotărârea nr. 4 din data de 07.02.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin prin care s-a hotărât menţinerea măsurii de suspendare a activităţii de judecare a cauzelor aflate pe rolul instanţei pe o durată nedeterminată, cu excepţia celor cu caracter urgent, constatând că prezenta cauză nu se regăseşte printre cauzele cu caracter urgent, va amâna judecarea cauzei la data de 31.03.2020.

    Incheiere de sedinta din 25.02.2020
  • Sedinta din data de 28.01.2020 la ora 09:00

    Complet: Complet 3 penal
  • Amână cauza

    Având în vedere Hotărârea nr. 2/22.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, amână cauza şi acordă termen la data de 25.02.2020.

    Incheiere de sedinta din 28.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD