M****** C****** T******
InculpatL***** V* S***** N******
InculpatD****** N* C**** I***
InculpatP****** V* V***** M*****
InculpatD****** I*****
InculpatCalifică cererea formulată de persoana vătămată LAHMAN ILIE, prin avocat ales Zovea Bogdan, de lămurire a dispozitivului sentinţei penale nr. 311 din data de 06.11.2020 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 1219/86/2019 ca fiind contestaţie la executare întemeiată pe disp. art. 598 alin. 1 lit. c Cod procedură penală. Trimite cererea la Arhiva penală pentru înregistrare.
Incheiere de sedinta din 08.09.20211. Condamnă inculpatul M****** C****** T******, deţinut în Penitenciarul Bacău, la o pedeapsă de 6 (şase) ani pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin 1, art. 229 alin 1 b,d,e , alin 2 lit b Cod penal cu aplic. art. 77 alin 1 lit. a Cod penal cu aplic. art. 38 alin 1 Cod penal (faptă din data de 19.07.2018). În baza art. 67 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 66 alin. 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b pe o durată de 3 (trei) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, în condiţiile art. 65 alin. 3 Cod penal. Constată că fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta este concurentă cu fapta de tâlhărie, prevăzută de art. 233 Cod penal, pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni prin sentinţa penală nr. 982/30.12.2019, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 4254/314/2017, definitivă prin decizia nr. 305 din 11.03.2020 a Curţii de Apel Suceava (faptă din data de 04.04.2017). În baza art. 40 cu referire la 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 (şase) ani la care se adaugă un spor de 1 (un) an şi 2 (două) luni, în total 7 (şapte) ani şi 2 (două) luni. În baza art. 45 alin.1 cu referire la art. 67 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 66 alin. 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b pe o durată de 3 (trei) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În baza art. 45 alin.5 cu referire art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, în condiţiile art. 65 alin. 3 Cod penal. În baza art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată perioada în care inculpatul a fost reţinut în data de 12.03.2019 precum şi arestat preventiv în perioada 13.03.2019 – 04.10.2019. În baza art. 40 alin. 3 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată perioada în care inculpatul a executat parte din pedeapsa stabilită prin sentinţa penală nr. 982/30.12.2019, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 4254/314/2017, definitivă prin decizia nr. 305 din 11.03.2020 a Curţii de Apel Suceava de la 11.03.2020 la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentinţei penale nr. 982/30.12.2019, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 4254/314/2017, definitivă prin decizia nr. 305 din 11.03.2020 a Curţii de Apel Suceava şi dispune emiterea unor noi forme privind pe inculpat la rămânerea difinitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 396 al. 5 Cod de procedură penală raportat la art. 16 al. 1 lit. c Cod de procedură penală, achită inculpatul M****** C****** T******, cu datele de identificare de mai sus, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prev. de art. 207 alin 1 Cod penal, cu aplic. art. 38 alin 1 Cod penal. 2. Condamnă inculpatul LAHMAN SERGIU NICOLAE, aflat în Penitenciarul Botoşani, arestat preventiv în cauză, la o pedeapsă de 6 (şase) ani pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin 1, art. 229 alin 1 b,d,e, alin 2 lit b Cod penal cu aplic. art. 77 alin 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal, (19.07.2018). În baza art. 67 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 66 alin. 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b pe o durată de 3 (trei) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, în condiţiile art. 65 alin. 3 Cod penal. Potrivit art. 129 alin.1 cu referire la art. 114 alin.2 lit. b Cod penal aplică inculpatului LAHMAN SERGIU NICOLAE cu datele de identificare de mai sus măsura educativă a internării într-un centru educativ, prev. de art. 124 alin. 1 Cod penal pe o durată de 2 (doi) ani pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat, faptă prev. şi ped. de art. 228 alin 1 Cod penal, art. 229 alin. 1 lit. b şi d Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin 3 Cod penal şi art. 38 alin. 1 Cod penal, (01/02.04.2017), furt, faptă prev şi ped. de art .228 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin 3 Cod penal şi art. 38 alin. 1 şi 2 Cod penal, (26.04.2017), accesul ilegal la un sistem informatic, faptă prev. de art. 360, alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal ( 2 acte materiale) cu cu aplicarea art. 113 alin 3 Cod penal şi art. 38 alin. 1 şi 2 Cod penal (26.04.2017).şi a infracţiunii de tentativă la infracţiunea de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, faptă prev. de art. 32, alin. 1 Cod penal rap. la art. 250, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod. penal (2 acte materiale), cu aplicarea art. 113 alin 3 Cod penal şi art. 38 alin. 1 şi 2 Cod penal, (26.04.2017). În baza art. 129 alin.2 lit. b, aplică pedeapsa închisorii de 6 (şase) ani care se majorează cu 6 (şase) luni (o pătrime din durata măsurii educative), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 (şase) ani şi 6 (şase) luni închisoare. Constată că măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 5 luni, aplicată prin Sentinţa penală nr. 219/07.05.2018 a Judecătoriei Suceava, pronunţată în dosar 9310/314/2017, definitivă prin neapelare la data de 30.05.2018, a fost executată în perioada 17.07.2018 – 16.12.2018. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 66 alin. 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b pe o durată de 3 (trei) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, în condiţiile art. 65 alin. 3 Cod penal. În baza art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată perioada în care inculpatul a fost reţinut în data de 12.03.2019 precum şi arestat preventiv în perioada 13.03.2019 – 04.10.2019 şi de la data de 05.09.2020 la zi. În baza art. 399 alin.1 Cod procedură penală, menţine măsura preventivă a arestării preventive luată faţă de inculpat prin încheierea din data de 03.09.2020, pronunţată în dosarul nr. 1219/86/2019/a13 al Tribunalului Suceava, definitivă la data de 05.09.2020 prin necontestare. 3. Condamnă inculpatul DUMITRU CEZAR-IOAN zis „Creţu”, deţinut în Penitenciarul Botoşani, la o pedeapsă de 6 (şase) ani şi 6 (şase) luni pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la furt calificat, prev. de art. 47 rap. la 228 alin 1-229 alin 1 b,d,e, alin 2 lit b Cod penal cu aplic. art. 77 alin 1 lit. a Cod penal, cu aplic. art. 43 alin 1 şi 38 alin 1 Cod penal. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 66 alin. 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b pe o durată de 3 (trei) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, în condiţiile art. 65 alin. 3 Cod penal. Condamnă inculpatul DUMITRU CEZAR-IOAN zis „Creţu”, cu datele de identificare anterior menţionate, la o pedeapsă de 3 (trei) ani pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, 2 acte materiale, prev. de art. 207 alin 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin 1 Cod penal, art. 43 alin 1 şi art. 38 alin 1 Cod penal. Constată că infrac?iunile pentru care inculpatul este condamnat prin prezenta au fost săvâr?ite în concurs real cu cele pentru care a fost condamnat prin sentin?a penală nr. 682/17.10.2019 în dosar 6614/314/2019 al Judecătoriei Suceava, definitivă prin decizia penală 1126/12.12.2019 a Curţii de Apel Suceva, la o pedeapsă rezultantă de 2 (doi) ani 7 (?apte) luni ?i 20 (douăzeci) zile închisoare cu cea de 6 (şase) luni pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală 671 din data de 15.10.2019 a Judecătorie Suceava, definitivă prin Decizia 170/14.02.2020 a Curţii de Apel Suceva la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare precum şi cu cea pentru care a fost condamnat prin prin Sentinţa penală nr.190/06.05.2019 a Judecătoriei Fălticeni pronunţată în dosar nr. 4157/227/2018, definitivă prin Decizia nr.672 din 02.07.2019 a Curţii de Apel Suceava. Descontope?te pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani 7 (?apte) luni ?i 20 (douăzeci) zile închisoare stabilită prin sentin?a penală nr. 682/17.10.2019 în dosar 6614/314/2019 al Judecătoriei Suceava, definitivă prin decizia penală 1126/12.12.2019 a Curţii de Apel Suceva în: - pedeapsa de 1 an închisoare la care inculpatul a fost condamnat pentru infrac?iunea de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 48 alin. 1 raportat la art. 228 – art. 229 alin. 1 lit. c, d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 75 alin. 2 lit. a Cod penal, art. 76 alin. 1 Cod penal, art. 79 Cod penal aplicată prin sentin?a penală nr. 190/06.05.2019 a Judecătoriei Fălticeni, desfiin?ată în parte ?i definitivă prin decizia penală nr. 672/02.07.2019 a Cur?ii de Apel Suceava; - pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a, art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 1 Cod penal ?i cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă săvârşită la data de 07.06.2018); - pedeapsa de 6 (?ase) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de tulburare a ordinii ?i lini?tii publice, prevăzută de art. 371 Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a, art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 1 Cod penal ?i cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă săvârşită la data de 07.06.2018). În baza art. 38 alin. 1 , 2 cu referire la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani închisoare cu pedepsele stabilite prin sentinţele de condamnare anterioare, de 1 an, 8 luni, 6 luni, 1 an, 6 luni urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani şi 6 luni, la care se adaugă un spor de 1/3 din celelalte pedepse de 2 (doi) ani 2 luni şi 20 de zile, inculpatul urmând a executa în total 8 (opt) ani 8 (opt luni) şi 20 (douăzeci) zile. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 66 alin. 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b pe o durată de 3 (trei) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, în condiţiile art. 65 alin. 3 Cod penal. Constată că prin Sentinţa nr. 671 din data de 15.10.2019 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin Decizia 170/14.02.2020 a Curţii de Apel Suceva în dosar 4206/314/2017 s-a anulat suspendarea condiţionată sub supraveghere dispusă prin Sentinţa penală nr. 61/02.03.2017 în dosar 4269/314/2016 definitivă prin decizia Curţii de Apel Suceava nr. 749 din data de 24.07.2017. Constată că faptele din prezenta cauză sunt în stare de recidivă postcondamnatorie cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa 61/02.03.2017 în dosarul nr. 4269/314/2016 al Judecătoriei Suceava definitivă prin decizia Curţii de Apel Suceava nr. 749 din data de 24.07.2017, prin care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare. În baza art. 96 alin. 4, alin. 5 teza I cu aplicarea art.43 Cod penal menţine revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoareaplicată prin Sentinţa 61/02.03.2017 în dosarul nr. 4269/314/2016 al Judecătoriei Suceava definitivă prin decizia Curţii de Apel Suceava nr. 749 din data de 24.07.2017 şi dispune ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa rezultantă de 8 (opt) ani 8 (opt luni) şi 20 (douăzeci) zile, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă finală de 9 (nouă) ani 11 (unsprezece) luni şi 20 (douăzeci) de zile. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 66 alin. 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b pe o durată de 3 (trei) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, în condiţiile art. 65 alin. 3 Cod penal. Anulează mandatul de executare a pedepasei închisorii emis în baza Sentinţei penale nr. 682/17.10.2019 în dosar 6614/314/2019 al Judecătoriei Suceava, definitivă prin decizia penală 1126/12.12.2019 a Curţii de Apel Suceava. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza Sentinţei penale 671 din data de 15.10.2019 a Judecătorie Suceava, definitivă prin Decizia 170/14.02.2020 a Curţii de Apel Suceva şi dispune emiterea unui nou mandat la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Constată că prin decizia penală 1126/12.12.2019 a Curţii de Apel Suceava s-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza Sentinţei penale nr.190/06.05.2019 a Judecătoriei Fălticeni pronunţată în dosar nr. 4157/227/2018, definitivă prin Decizia nr.672 din 02.07.2019 a Curţii de Apel Suceava. În baza art. 40 alin. 3, art. 72 Cod penal scade din durata pedepsei aplicate prin prezenta perioadele în care inculpatul a fost reţinut, arestat şi a executat pedepsele anterioare, după cum urmează: 13.06.2018 – 14.06.2018, 12.03.2019 – 04.10.2019 (arestat preventiv) şi de la 03.07.2019 – la zi (în executarea pedepsei închisorii). 4. Condamnă inculpatul PIROJEC VASILE MARIAN, zis „Pîrjoală”,– arestat în lipsă, la o pedeapsă de 4 (patru) ani pentru săvârşirea infracţiunii de: complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 rap. la 228 alin 1, art. 229 alin 1 b,d,e, alin 2 lit b Cod penal cu aplic. art. 77 alin 1 lit. a Cod penal. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 66 alin. 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b pe o durată de 3 (trei) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, în condiţiile art. 65 alin. 3 Cod penal. 5. În baza 326 Cod penal cu aplic. art. 35 Cod penal, stabileşte inculpatei D****** I*****, pedeapsa de 1 (un) an închisoare, cu reţinerea art. 349 raportat la art 396 Cod procedură penală pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii (3 acte materiale). Amână aplicarea pedepsei stabilite prin prezenta în baza art. 83 alin. 1 Cod penal, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în conformitate cu art. 84 alin. 1 Cod penal, care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpata D****** I***** faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza dispoziţiilor art. 85 al. 2 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpata D****** I***** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria Municipiului Suceava, sau Cimitir Pacea Suceava, pe o perioada de 40 zile, afară de cazul în care datorită stării de sănătate nu poate presta această muncă. În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatei D****** I***** asupra prevederilor art. 88 Cod penal referitoare la revocarea amânării aplicării pedepsei şi dispunerea aplicării şi executării pedepsei ca urmare a neexecutării obligaţiilor impuse, a nerespectării măsurilor de supraveghere impuse prin hotărâre până la expirarea termenului de supraveghere, ori ca urmare a săvârşirii de infracţiuni. În baza art. 25 alin. 3 Cod procedură penală, anulează în parte înscrisurile: 1.cererea de credit pentru persoane fizice nr. RBR05411317 din 11.08.2017, în care inculpata D****** I***** a declarat, cu intenţie, în mod fals şi nereal, că era necăsătorită, cerere adresată Raiffeisen Bank Suceava; 2. contractul autentic de vânzare-cumpărare cu nr. 897 din data 08.09.2017 întocmit de notar public Năstasă Mihaela din mun. Suceava, str. Calea Unirii nr. 54, jud. Suceava, cu privire la menţiunea că era necăsătorită; 3. contractul autentic de ipotecă imobiliară nr. 898 din 08.09.2017, act accesoriu contractului de vânzare-cumpărare al apartamentului nr. 4 din str. Alexandru cel Bun nr. 18, bloc I-2, scara A, mun. Suceava, în faţa notarului public Năstasă Mihaela, inculpata D****** I***** a declarat cu intenţie şi în mod nereal, în fals, în pagina 2 a înscrisului autentic respectiv,la punctul III că era singurul proprietar al imobilului descris mai sus iar la punctul IV, că era necăsătorită numai în privinţa menţiunilor privind starea civilă – respectiv necăsătorită şi unic proprietar. În baza art. 162 Cod procedură penală, restituie către inculpatul M****** C****** T****** la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri următoarele bunuri ridicate de la acesta: -telefon mobil marca Samsung Galaxy S7, cu seria IMEI 1 358982070367989/04 şi IMEI 2 358983070367987/04 şi un IMEI înscris pe carcasa telefonului respectiv IMEI 357330/97/543984/9 cu cartelă SIM cu nr. 0745467645, depuse la Camera de corpuri Delicte a IPJ Suceava în baza dovezii nr. 207527 din 26.09.2018 (fila 15-19 vol II) -terminalul mobil marca Iphone X, de culoare neagră cu serie IMEI- 356726084278035, fără SIM -un încărcător al telefonului mobil - un lănţisor de metal galben, cu lungimea de 60 cm, (f.414-416 vol VIII, ds.u.p.) aflate în prezent în custodia Poliţiei Mun. Suceava- Biroul Investigaţii Criminale. În baza art. 162 Cod procedură penală, restituie către inculpatul Lahman Sergiu Nicolae la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri următoarele bunuri ridicate de la acesta: -terminalul mobil marca Huawei P9, cu seria IMEI1-867572031424872, IMEI2-867572031449762, cu cartelă SIM în interior cu seria 1802124533 –452A04, -un încărcător al acestui telefon, de culoare neagră -o husă de silicon pentru telefonul mobil, (f. 417-419 vol VIII ds.u.p.), aflate în prezent în custodia Poliţiei Mun. Suceava- Biroul Investigaţii Criminale. În baza art. 404 alin. 4 lit.c constată că sumele de bani de 205 lei şi 400 euro (f.414-416 vol VIII, ds.u.p.) aflate în prezent în custodia Poliţiei Mun. Suceava- Biroul Investigaţii Criminale ridicate de la incupatul M****** C****** T****** şi 215 lei şi 50 de bani, 300 euro ridicate de la inculpatul Lahman Sergiu Nicolae (f. 417-419 vol VIII ds.u.p.), aflate în prezent în custodia Poliţiei Mun. Suceava- Biroul Investigaţii Criminale, fac obiectul măsurii asiguratorii dispuse prin Ordonanţa nr. 4/P/2019 din 05.04.2019 (filele 424-435 vol VIII, ds.u.p.), a sechestrului asupra tuturor bunurilor, măsură menţinută prin prezenta hotărâre. Menţine măsura asiguratorie dispusă prin Ordonanţa nr. 4/P/2019 din 05.04.2019 (filele 424-435 vol VIII, ds.u.p.), a sechestrului asupra tuturor bunurilor inculpaţilor M****** C****** T******, Lahman Sergiu Nicolae, Dumitru Cezar Ioan şi Pirojec Vasile Marian, mobile şi imobile, prezente şi viitoare, până la concurenţa prejudiciului produs prin infracţiunea de furt calificat din 19.07.2018, în cuantum de 173023,6 lei, produs în dauna persoanei vătămate Lahman Ilie şi a cheltuielilor judiciare, iar cu privire la inculpatul Lahman Sergiu Nicolae inclusiv până la concurenţa prejudiciilor de 100 şi respectiv 300 lei, produse persoanelor vătămate Bondar Ionuţ şi Ungureanu Loredana Lăcrămioara prin faptele de furt şi furt calificat din 26.04.2017. În baza art. 25 alin.1 rap. la art. 397 Cod procedură penală, coroborat cu art. 1357 Cod civil admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Lahman Ilie, şi obligă în solidar inculpaţii M****** C****** T******, Lahman Sergiu Nicolae, Dumitru Cezar Ioan şi Pirojec Vasile Marian, la plata sumei de 173.023,6 lei, reprezentând prejudiciul suferit prin infracţiunea de furt calificat din data de 19.07.2018. În baza art. 25 alin.1 rap. la art. 397 Cod procedură penală, coroborat cu art. 1357 Cod civil admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Ungureanu Loredana-Lăcrămioara, şi obligă inculpatul Lahman Sergiu Nicolae la plata către aceasta a sumei de 300 lei reprezentănd prejudiciul suferit prin infracţiunea de furt calificat din 01.04.2017-02.04.2017. Ia act că persoana vătămată BONDAR IONUŢ, nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 112 alin. 1 lit. e Cod penal, confiscă de la inculpatul Lahman Sergiu Nicolae suma de 100 lei, reprezentând prejudiciu în cazul infracţiunilor comise în dauna persoanei vătămate Bondar Ionuţ. În baza art.404 alin.4 lit.c Cod procedură penală menţine măsura asiguratorie dispusă prin Ordonanţa nr. 4/P/2019 din 05.04.2019 (filele 424-435 vol VIII, ds.u.p.), a sechestrului asupra următoarelor bunuri individual determinate, în vederea confiscării extinse a acestora,după cum urmează: 1.Apartament situat în mun. Suceava, str. Alexandru cel Bun nr. 18, bloc I-2, scara A,numărul 4, jud. Suceava, nr. cadastral 2325/IV/A, compus din două camere şi dependinţe, proprietatea numitei D****** I*****, în valoare de aproximativ 160.000 lei. 2.Imobilul de pe str. 22 Decembrie nr. 105 , în suprafaţă totală de 401 mp în acte, împreună cu construcţiile C1-locuinţă şi C2-anexă, identic cu imobilul cu nr. cadastral 52285-C1 şi C2-anexă cu nr. cad. 52285-C2 şi parcela teren arabil de 198 mp, înscris în cartea funciară nr. 52285 a UAT Suceava, aflat în proprietatea numitei Ciobanu Cristiana-Genoveva, în valoare de aproximativ 40.000 lei. 3.Garsoniera din Str. Jean Bart nr. 3, bl. 100, sc. A, ap. 421, mun. Suceava, compusă din 1 cameră de locuit şi dependinţe, în suprafaţă utilă de 11,39 mp, identic cu nr. cadastral 219/1;3;421 înscris în CF individuală nr. 30666-C1-U41 a UAT Suceava (nr. CF vechi 926-Burdujeni), aflată în proprietatea numitei Cananău Sonia, în valoare de aproximativ 25000 lei. În baza art.1121 alin.1 lit.h, alin.2 alin. 4 Cod penal dispune confiscarea extinsă de la inculpatul Dumitru Cezar Ioan a sumei de 90.000 lei reprezentând avans pentru achiziţionarea imobilului: apartament situat în mun. Suceava, str. Alexandru cel Bun nr. 18, bloc I-2, scara A, numărul 4, jud. Suceava, nr. cadastral 2325/IV/A, compus din două camere şi dependinţe, proprietatea numitei D****** I*****, apartament asupra căruia a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului prin Ordonanţa nr. 4/P/2019 din 05.04.2019 (filele 424-435 vol VIII, ds.u.p.). În baza art.1121 alin.1 lit.h, alin.2 Cod penal dispune confiscarea extinsă de la inculpatul M****** C****** T****** a următoarelor bunuri: 1.Imobilul de pe str. 22 Decembrie nr. 105 , în suprafaţă totală de 401 mp în acte, împreună cu construcţiile C1-locuinţă şi C2-anexă, identic cu imobilul cu nr. cadastral 52285-C1 şi C2-anexă cu nr. cad. 52285-C2 şi parcela teren arabil de 198 mp, înscris în cartea funciară nr. 52285 a UAT Suceava, aflat în proprietatea numitei Ciobanu Cristiana-Genoveva, în valoare de aproximativ 40.000 lei. 2.Garsoniera din Str. Jean Bart nr. 3, bl. 100, sc. A, ap. 421, mun. Suceava, compusă din 1 cameră de locuit şi dependinţe, în suprafaţă utilă de 11,39 mp, identic cu nr. cadastral 219/1;3;421 înscris în CF individuală nr. 30666-C1-U41 a UAT Suceava (nr. CF vechi 926-Burdujeni), aflată în proprietatea numitei Cananău Sonia, în valoare de aproximativ 25000 lei, imobile asupra cărora a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului prin Ordonanţa nr. 4/P/2019 din 05.04.2019 (filele 424-435 vol VIII, ds.u.p.). În baza art. 398 Cod procedură penală raportat la art. 272 Cod procedură penală şi art. 274 alin. 1 teza I Cod procedură penală, obligă inculpata D****** I***** să plătească statului suma de 5.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 500 lei din faza de judecată, iar suma de 5.000 lei din faza de urmărire penală). În baza art. 398 Cod procedură penală raportat la art. 272 Cod procedură penală şi art. 274 alin. 1 teza I Cod procedură penală, obligă inculpaţii M****** C****** T******, Lahman Sergiu Nicolae, Dumitru Cezar Ioan şi Pirojec Vasile Marian, la plata sumei de 10.000 lei/fiecare reprezentând cheltuieli judiciare, din care 5.000 din cursul urmăririi penale iar 5.000 lei din cursul judecăţii. În baza art. 276 alin.1 şi alin. 6 obligă în solidar inculpaţii M****** C****** T******, Lahman Sergiu Nicolae, Dumitru Cezar Ioan şi Pirojec Vasile Marian, la plata sumei de 8.400 lei, reprezentând onorariu apărător parte civilă, potrivit chitanţelor de la dosar (f. 12, 13, vol.I ds.inst.). În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, suma de 868 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu Maxim Flavius, conform delegaţiei nr. 2461/24.09.2019 precum şi suma de 868 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu Şerban Diana, conform delegaţiei nr. 2462/24.09.2019 se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea unei copii de pe prezenta minută. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.11.2020.
Hotarare 311/2020 din 06.11.2020Amână pronunţarea pentru data de 06.11.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.10.2020În temeiul art. 68 Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, cererea de recuzare a doamnei judecător Morişcă Emanuela, care prezidează completul de judecată C2F, formulate de inculpatul Dumitru Cezar Ioan, în dosarul nr. 1219/86/2019, la termenul de judecată din data de 09.10.2020. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, se va dispune obligarea inculpatului Dumitru Cezar Ioan la plata către stat a sumei de 50 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.10.2020.
Incheiere recuzare 31/2020 din 14.10.2020Potrivit art. 391 alin. 3 Cod procedură penală, pronunţarea va avea loc la data de 23 octombrie 2020.
Incheiere de sedinta din 09.10.2020În temeiul art. 68 Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, cererea de recuzare a doamnei judecător Morişcă Emanuela, care prezidează completul de judecată C2F, formulate de inculpaţii M****** C****** T****** şi Lahman Sergiu Nicolae, prin avocat ales Voronca Bogdan, în dosarul nr. 1219/86/2019, la termenul de judecată din data de 23.09.2020. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, se va dispune obligarea inculpaţilor M****** C****** T****** şi Lahman Sergiu Nicolae la plata către stat a sumei de câte 50 de lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.09.2020.
Incheiere recuzare 27/2020 din 25.09.2020Acordă termenul solicitat de apărătorul inculpaţilor M****** C****** T****** şi Lahman sergiu Nicolae pentru pregătirea apărării pentru dezbaterile pe fondul cauzei.
Incheiere de sedinta din 23.09.2020Acordă termenul solicitat de către domnul avocat Tudor Andrei.
Incheiere de sedinta din 09.09.2020Citarea martorei din lucrări Nedelcu Alexandra domiciliată în Suceava, str. Mesteacănului nr. 2, bl. 24, sc.A, ap.17, jud. Suceava. Emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava pentru a comunica dacă Precob Mihai Gabriel a fost audiat cu privire la infracţiunea de mărturie mincinoasă, în caz afirmativ să trimită la dosar un exemplar de pe declaraţia acestuia. Conform prevederilor art. 98 al. 2 lit. a din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, dispune crearea dosarului asociat, în care urmează să se pună în discuţie verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive a controlului judiciar sub incidenţa căreia se află inculpaţii M****** C****** T******, Lahman Sergiu Nicolae şi Dumitru Cazar Ioan, pentru termenul de astăzi, 17 iulie 2020. Se vor depune la dosar cazierele judiciare ale inculpaţilor din dosar. Cu privire la stabilirea unui termen de arhivă pentru studiul dosarului de către inculpatul M****** C****** T******, instanţa se va pronunţa după încetarea stării de alertă, respectiv după data de 17 august 2020.
Incheiere de sedinta din 17.07.2020În temeiul art. 68 Cod procedură penală, respinge ca nefondate cererile de recuzare a doamnei judecător Morişcă Emanuela, care prezidează completul de judecată C2F, formulate de inculpaţii M****** C****** T******, prin avocat ales Voronca Bogdan şi Dumitru Cezar Ioan, prin avocat ales Andronic Dorin, în dosarul nr. 1219/86/2019, la termenul de judecată din data de 24.06.2020. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, se va dispune obligarea inculpaţilor M****** C****** T****** şi Dumitru Cezar Ioan la plata către stat a sumei de câte 50 de lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.06.2020.
Incheiere recuzare 16/2020 din 26.06.2020În baza art. 283 alin. 2 Cod procedură penală, amendează pe martorul din lucrări ILIE EDUARD DANIEL, cu suma de 500 lei pentru lipsa nejustificată la termenul de astăzi. Cu drept de anulare sau reducere a amenzii în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei încheieri. Citarea martorilor din lucrări Ilie Eduard Daniel, Strugar Viorel şi Zamosteanu Marius cu mandate de aducere şi emiterea adreselor către organele de jandarmerie pentru a asigura prezenţa lor, prin însoţire efectivă, sub sancţiunea amenzii.
Incheiere de sedinta din 24.06.2020În baza art. 360 alin. 1 teza ultimă Cod procedură penală, dispune înaintarea copiilor de pe: declaraţia martorului din lucrări Ancuţa Adrian de la termenul de astăzi; declaraţia aceluiaşi martor din timpul urmăririi penale, precum şi prezenta încheiere de şedinţă, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă de către cel în discuţie, astfel cum s-a sesizat din oficiu instanţa la termenul de astăzi. Pune în vedere domnului avocat Voronca Bogdan să asigure prezenţa la termenul următor a martorilor din lucrări Chiriac Natalia şi Chiriac Elena Cristina. Citarea martorului din lucrări Dobroghii Ştefan cu mandat de aducere şi adresă către organele competente pentru a asigura prezenţa lui prin însoţire, sub sancţiunea amenzii. Reluarea citării cu mandat de aducere a martorilor din lucrări Iordache Cristian Mihai, Ilie Eduard Daniel, Ciobanu Cristiana Geonoveva şi Harasim Ioan Dorian Radu, şi adrese către organele competente pentru a asigura prezenţa lor, prin însoţire, sub sancţiunea amenzii. Emiterea unei adrese către camera de corpuri delicte din cadrul Biroului executări penale a Tribunalului Suceava pentru a pune la dispoziţie cele 11 suporturi optice aflate în plicul nr. 2 sigilat pentru efectuarea copiilor solicitate de apărare, cu emiterea unei adrese către Compartimentul IT în acest sens şi ataşarea DVD-urilor în alb depuse la dosar de către domnul avocat Voronca Bogdan. Conform prevederilor art. 98 al. 2 lit. a din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, dispune crearea dosarului asociat, în care urmează să se pună în discuţie verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive a controlului judiciar sub incidenţa căreia se află inculpaţii M****** C****** T******, Lahman Sergiu Nicolae şi Dumitru Cazar Ioan, pentru termenul de judecată din data de 24 iunie 2020, ora 11:00
Incheiere de sedinta din 27.05.2020Citarea martorilor din lucrări Chiriac Natalia şi Chiriac Elena Cristina cu mandate de aducere şi adrese către organele competente pentru a asigura prezenţa acestora la termenul fixat, sub sancţiunea amenzii. Citarea ultimilor doi martori din lucrări din rechizitoriu, respectiv Dobroghii Ştefan şi Ancuţa Adrian cu citaţie simplă, precum şi reluarea citării cu mandat de aducere a martorului Coţovanu Petru Daniel,
Incheiere de sedinta din 29.04.2020Lipsă procedură cu inculpaţii M****** C****** T****** şi Dumitru Cezar Ioan. pune în vedere martorelor din lucrări Chiriac Natalia şi Chiriac Elena Cristina să se prezinte în instanţă la termenul următor în vederea audierii. Conform prevederilor art. 98 al. 2 lit. a din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, se va înregistra dosarului asociat, în care urmează să se pună în discuţie verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive a controlului judiciar sub incidenţa căreia se află inculpaţii M****** C****** T******, Lahman Sergiu Nicolae şi Dumitru Cezar Ioan, cu termen de judecată în data de 0829 aprilie 2020, ora 09:00.
Incheiere de sedinta din 18.03.2020Martorul din lucrări Harasim Ioan Dorian Radu urmează să fie citat mai spre finalul cercetării judecătoreşti. Martorele din lucrări Chiriac Natalia şi Chiriac Elena Cristina vor fi citate din nou de la adresele de domiciliu, prin intermediul poliţiei locale. Citarea martorului din lucrări Strugar Viorel cu mandat de aducere şi adresă către organele competente pentru a asigura prezenţa lui, prin însoţire, sub sancţiunea amenzii. Citarea martorului din lucrări Zamosteanu Marius de la adresa de domiciliu. Conform prevederilor art. 98 al. 2 lit. a din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, se va înregistra dosarului asociat, în care urmează să se pună în discuţie verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive a controlului judiciar sub incidenţa căreia se află inculpaţii M****** C****** T******, Lahman Sergiu Nicolae şi Dumitru Cazar Ioan, cu termen de judecată în data de 04 martie 2020, ora 09:00, pentru când vor fi citaţi aceştia, apărătorii aleşi având termenul în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 19.02.2020Martorele din lucrări Chiriac Natalia şi Chiriac Elena Cristina vor fi citate din nou de la adresele de domiciliu. Citarea martorului din lucrări Harasim Ioan Dorian Radu cu mandat de aducere şi adresă către organele competente pentru a asigura prezenţa lui, prin însoţire, sub sancţiunea amenzii. Se va face precizarea ca în eventualitatea în care martorul nu va fi găsit la domiciliu, organul de poliţie să solicite relaţii de la familie cu privire la data când acesta se întoarce în ţară. Citarea martorilor din lucrări Strugar Viorel şi Ţurcă Florinel Ionică de la adresele de domiciliu. Conform prevederilor art. 98 al. 2 lit. a din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, se va înregistra dosarului asociat, în care urmează să se pună în discuţie la următorul termen de judecată, 19.02.2019, cererea de restituire bunuri formulată de inculpaţii M****** C****** T****** şi Lahman Sergiu Nicolae, prin apărător ales. Se va emite adresă către Judecătoria Botoşani, cu referire la dosarul nr. 13643/193/2019 cu termen de judecată în data de 11.02.2020, prin care se va preciza stadiul prezentei cauze referitor la inculpatul Dumitru Cezar Ioan.
Incheiere de sedinta din 22.01.2020Pune în vedere martorilor din lucrări Calistru Adrian Ciprian şi Harasim Ioan Dorian Radu să se prezinte la următorul termen de judecată în vederea audierii, sub sancţiunea amenzii, cu precizarea că nu vor mai fi citaţi. Martorii din lucrări Ciobanu Cristina Genoveva şi Ilie Eduard Daniel vor fi citaţi din nou mai spre finalul cercetării judecătoreşti. Citarea martorilor din lucrări Chiriac Natalia şi Chirian Elena Cristina de la adresele de domiciliu. Conform prevederilor art. 98 al. 2 lit. a din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, se va înregistra dosarului asociat, în care urmează să se pună în discuţie verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive a controlului judiciar sub incidenţa căreia se află inculpaţii M****** C****** T******, Lahman Sergiu Nicolae şi Dumitru Cezar Ioan, cu termen de judecată în data de 08 ianuarie 2020, ora 09:00.
Incheiere de sedinta din 13.12.2019Citarea martorilor lipsă, respectiv Calistru Adrian Ciprian, Harasim Ioan Dorian Radu, Ilie Eduard Daniel şi Ciobanu Cristiana Genoveva cu mandate de aducere şi adrese către organele competente pentru a asigura prezenţa lor, prin însoţire, sub sancţiunea amenzii.
Incheiere de sedinta din 20.11.2019Martorul din lucrări Iordache Cristian Mihai, urmează să fie citat la un termen ulterior. Citarea martorilor din lucrări: Calistru Adrian Ciprian, Harasmi Ioan Dorian Radu, Nisteriuc Sevastian Marian, Ilie Eduard Daniel şi Ciobanu Cristina Genoveva de la adresele specificate în rechizitoriu. Conform prevederilor art. 98 al. 2 lit. a din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, se va înregistra dosarului asociat în care urmează să se pună în discuţie verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii controlului judiciar dispusă faţă de inculpaţii Mercheş Cătălin, Lahman Sergiu Nicolae şi Dumitru Cezar Ioan.
Incheiere de sedinta din 23.10.2019În temeiul art. 283 alin. 4 lit. a Cod procedură penală, amendează pe domnul avocat Voronca Bogdan cu suma de 1.000 lei. Cu drept de anulare ori reducere a amenzii, potrivit art. 284 alin. 2 Cod procedură penală, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei încheieri. Martorul din lucrări Coţovanu Petru Daniel, urmează să fie citat la un termen ulterior. Citarea martorului din lucrări Precob Mihai Gabriel cu mandat dse aducere din Penitenciasrul Botoşani, cu precizarea că prezenţa acestuia este necesară pentru a fi ascultat în calitate de martor. Citarea martorilor din lucrări Sofrone Bogdan şi Iordache Cristian Mihai cu mandate de aducere şi adresă către organele competente pentru a asigura prezenţa lor, prin însoţire, sub sancţiunea amenzii. Citarea a încă doi martori din lucrări, respectiv Lahman Cătălin Ionuţ şi Bichiu Lăcrămioara de la adresele de domiciliu, prin intermediul organelor de poliţie.
Incheiere de sedinta din 14.10.2019Emiterea unei adrese către Camera de corpuri delicte din cadrul Biroului executări penale al Tribunalului Suceava pentru a pune la dispoziţie mijloacele de probă ce au fost trimise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava în plicuri sigilate. Citarea părţilor civile vătămată Agache Carmen Simona, Lahman Ilie, Ungureanu Loredana Lăcrămioara şi Bondar Ionuţ, prin intermediul organelor de poliţie. Citarea primilor şase martori din lucrări, respectiv: Precob Mihai Gabriel – din Penitenciarul Botoşani, Coţovanu Petru Daniel, Ichim Dumitru, Sofrone Bogdan. Acsinti Mircea şi Iordache Cristian Mihai de la adresele de domiciliu, prin intermediul organelor de poliţie.
Incheiere de sedinta din 04.10.2019