I**** M*****
Inculpat Apelant şi intimat în apelul procurorului şi al părţii civileC****** I****
Inculpat Apelant şi intimat în apelul procurorului şi al părţii civileP******* C******
Inculpat Apelant şi intimat în apelul procurorului şi al părţii civileH****** L*******
Parte civilă ApelantăI**** M*****
Parte responsabilă civilmenteÎN NUMELE LEGII, DECIDE: I. În baza art. 421 pct.2 lit. a Cod de procedură penală, admite apelurile formulate de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui şi de partea civilă HRISTACHE LUMINIŢA împotriva Sentinţei penale nr. 204/22.10.2019 pronunţată de Tribunalul Vaslui, in dosarul nr. 1323/89/2019, pe care o desfiinţează parţial în latură penală. Rejudecând cauza: Înlătură din sentinţa penală apelată dispoziţiile de condamnare a inculpatului P******* C****** şi de aplicare a unor măsuri educative inculpaţilor I**** M***** şi C****** I****. I. Condamnă pe inculpatul P******* C******, în prezent aflat în Penitenciarul Vaslui, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: 1.- omor, prev. de art. 188 alin. 1 CP, raportat la art. 77 lit. a),d) CP şi art.79 alin.3 CP şi cu aplicarea art.396 alin.10 CP, la pedeapsa închisorii de 10 ani şi pedeapsă complementară de 5 ani conf.art.68 NCP, constând în interzicerea drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit.a şi b NCP. Conform art.65 alin.1 şi 3 Noul C.pen., ca pedeapsă accesorie, interzice inculpatului P******* C****** exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod pr.penală, pe durata executării pedepsei închisorii, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. 2.- lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 77 alin.1 lit.a,d,e NCP, art.79 alin.3 NCP şi cu aplicarea art.396 alin.10 NCPP, la pedeapsa închisorii de 3(trei) ani. 3.-tentativă de viol, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 218 alin. 1 şi alin.3 lit. f) Cod penal cu aplicarea art.77 alin.1 lit.d NCP, art.79 alin.3 NCP şi cu aplicarea art.396 alin.10 NCPP, la pedeapsa închisorii de 3(trei) ani şi pedeapsă complementară de 2 ani conf.art.68 NCP, constând în interzicerea drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit.a şi b NCP. Conform art.65 alin.1 şi 3 Noul C.pen., ca pedeapsă accesorie, interzice inculpatului P******* C****** exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod pr.penală, pe durata executării pedepsei închisorii, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. Conform art.38 alin.1 NCP, art.39 alin.1 lit.b NCP şi art.45 alin.3 lit.a NCP, dispune contopirea pedepselor principale, complementare şi accesorii, urmând ca inculpatul P******* C****** să execute pedeapsa rezultantă de 12 (doisprezece) ani închisoare şi pedeapsa complementară de 5(cinci) ani interzicerea drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit.a şi b NCP, care se va executa, conform art.68 alin.1 lit.c NCP după executarea pedepsei principale cu închisoarea, după graţierea totală, ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei închisorii sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. Conform art.65 alin.1 şi 3 Noul C.pen., ca pedeapsă accesorie, interzice inculpatului P******* C****** exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod pr.penală, pe durata executării pedepsei închisorii, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. II. Aplică inculpaţilor minori I**** M***** şi CHIRILĂ IONUT, ambii aflaţi în prezent la Penitenciarul Tichileşti, măsura educativă a internării într-un centru de detenţie prev.de art.115 pct.2 lit.b raportat la art.125 NCP, pentru o durată de 7(şapte) ani, pentru comiterea următoarelor infracţiuni: 1.- omor, prev. de art. 188 alin. 1 raportat la art. 77 lit. a Cod penal, cu aplicarea art.113 şi urm.CP, art.396 alin.10 CPP şi art.128 CP. 2. lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 77 alin.1 lit. a), e) Cod penal, art.128 NCP, art.396 alin.10 CPP şi art.113 şi urm.CP. 3.-tentativă de viol, prev.de art. 32 alin.1 NCP cu referire la art.218 alin.1 şi 3 lit.f) NCP, art.113 şi urm.CP şi art.396 alin.10 CPP, toate cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluţionării apelurilor Ministerului Public şi al părţii civile Hristache Luminiţa rămân în sarcina statului. II. În baza art. 421 pct.1 lit. b Cod de procedură penală, respinge ca nefondate apelurile formulate de inculpaţii P******* C******, I**** M***** şi C****** I**** împotriva Sentinţei penale nr. 204/22.10.2019 pronunţată de Tribunalul Vaslui. În baza art. 275 alin.2 CPP rap.la art.272 alin 1 şi art.274 alin.1 şi 2 CPP, obligă pe fiecare din inculpaţii P******* C******, I**** M***** şi C****** I**** la plata unei sume de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel. Deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului P******* C****** şi din durata măsurilor educative aplicate inculpaţilor I**** M***** şi C****** I****, durata arestului preventiv executat în continuare de la 22.10.2019 la zi (24.02.2020) În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală dispune plata onorariului pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpaţi, în cuantum de 868 lei, av. Durnea Mihaela Dana, Baroul Iaşi, delegaţie nr. 1789/25.11.2019, din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei conform art. 272 C.proc.pen., suma urmând a rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.02.2020.
Hotarare 103/2020 din 24.02.2020Stabileşte pronunţarea la data de 24.02.2020.
Incheiere de sedinta din 11.02.2020I. Amană judecarea cauzei si stabileste termen la data de 11.02.2020, în vederea angajării unui apărător de către partea civilă apelant Hristea L. II. În baza dispoziţiilor 420 alin. 11 rap. la art. 362 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 208 alin. 4 Cod procedură penală, constată ca fiind legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpaţilor: - P******* C******, -I**** M*****, -C****** I****, În temeiul dispoziţiilor art. 362 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 208 alin. 4 Cod procedură penală cu referire la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive faţă de inculpaţii P******* C******, I**** M*****, CHIRILĂ IONUT. Măsura dispusă va fi comunicată inculpaţilor la locul de deţinere. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.01.2020.
Incheiere de sedinta din 14.01.2020