N****** I****
InculpatS* X****** S*
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1073/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, privind pe inculpatul N****** I****, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, faptă prev. şi ped. de art. 253 alin.1din C.pen. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul N****** I****. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare pentru inculpatul N****** I****, pentru partea civilă SC X GAMING SA şi pentru Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 20.01.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara din 20.01.2020