U******* A************ T********** I******
PetentŞ***** G******
IntimatAdmite cererea având ca obiect înlocuire amendă contravenţională cu muncă în folosul comunităţii, formulată de petenta U******* A************ T********** I******, în contradictoriu cu intimatul Ş***** G******. Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale de 300 lei aplicată prin procesul-verbal seria H nr.054512 din 30.04.2009, cu sancţiunea obligării acestuia la prestarea de 16 ore de muncă în folosul comunităţii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se depune la Judecătoria Măcin. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2020.
Hotarare 308/2020 din 12.03.2020Având în vedere că prin Hotărârea nr.2 din 29.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul acestei instanţe s-a hotărât suspendarea activităţii pe o durată nedeterminată, urmând a se soluţiona doar cauzele urgente, cele cu arestaţi în cauză, verificarea măsurilor preventive, cele privitoare la măsuri de siguranţă, precum şi cauzele de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi (după caz), instanţa,
Incheiere de sedinta din 20.02.2020