C*** F****** B******** S*** - Î* C******* D* A************ J******* A* S* T********** L** S**
ReclamantM********* F********* E******* - D******* G******* P******* E******* C**************
PârâtRespinge excepţiile de anulare a cererii şi a lipsei de interes în promovarea cererii invocate de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene. Respinge cererea formulată de reclamanta CITR Filiala Bucureşti SPRL, administrator judiciar al SC Techosteel LBR SRL, în insolvenţă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Competitivitate având ca obiect suspendarea executării actului administrativ Proces verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare privind proiectul „Creşterea competitivităţii societăţii Technosteel LBR SRL prin extinderea activităţii în domeniul structurilor metalice zincate” beneficiar SC Technosteel LBR SRL cod SMIS 39764 înregistrat sub nr. 21897 din 05.03.2019. Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare, ce se va depune la Curtea de Apel Iaşi. Pronunţată astăzi 3.07.2019, conform disp. art. 402 teza a doua cod proc. civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 75/2019 din 03.07.2019Amână pronunţarea pentru data de 03.07.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.06.2019pentru a se lua cunoştinţă de cuprinsul întâmpinării depuse de pârât şi a se comunica eventualele documentaţii, în situaţia în care se vor depune
Incheiere de sedinta din 22.05.2019