S********* P*********** E******* E******
ReclamantM********* A********* I******
PârâtI************ D* P****** J******* C***
PârâtAdmite excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de către pârât prin întâmpinare. Respinge cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul Sindicatul Poliţiştilor Europeni „EUROPOL” în contradictoriu cu pârâţii M********* A********* I****** şi Inspectoratul de Poliţiei Judeţean Cluj, pentru autoritate de lucru judecat. Aplică reclamantului o amendă judiciară în valoare de 500 lei, potrivit art. 187 alin. 1 pct. 1 lit. a) C. proc. civilă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Cluj, Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, cu privire la amenda judiciară aplicată. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 13.11.2019.
Hotarare 2384/2019 din 13.11.2019