Dosar 4601/117/2019 din 23.12.2019

refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4601/117/2019
Data dosar:
23.12.2019
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale
Obiect:
refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.07.2020 la ora 10:00

    Complet: Complet 9 C.A.
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, acţiunea formulată de reclmantul C. E., în contradictoriu cu pârâta C.J. DE P. C.– C. P. A.L. NR. 189/2000., Anulează hotărârea nr. 46062 emisă de pârâtă la data de 27.11.2019. Obligă pe pârâtă să emită o nouă hotărâre prin care să îi acorde reclamantului, începând cu data de 01.12.2019, drepturile aferente calităţii de refugiat în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 lit. c din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, pentru perioada iunie 1942 – martie 1945. Respinge, în rest, ca neîntemeiate, pretenţiile reclamantului. Prezenta sentinţă este definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 03.07.2020.

    Hotarare 1072/2020 din 03.07.2020
  • Sedinta din data de 05.06.2020 la ora 10:30

    Complet: Complet 9 C.A.
  • Amână cauza

    în vederea recitării martorei L.I. cu mandat de aducere

    Incheiere de sedinta din 05.06.2020
  • Sedinta din data de 19.05.2020 la ora 11:00

    Complet: Complet 9 C.A.
  • Amână cauza

    în vederea administrării probei testimoniale

    Incheiere de sedinta din 19.05.2020
  • Sedinta din data de 07.04.2020 la ora 8:30

    Complet: Complet 9 C.A.
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 16.03.2020 la ora 8:30

    Complet: Complet 9 C.A.
  • Amână cauza

    Potrivit art. 230 din noul Cod de procedură civilă, „Termenul de judecată nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi”. Având în vedere Hotărârea CSM nr. 191/10.03.2020, Hotărârea din 11.03.2020 a Colegiului de conducere a Tribunalului Cluj şi ţinând cont de necesitatea imperioasă de prevenire a răspândirii la nivel naţional a infecţiei cu Coronavirus COVID-19 - situaţie ce a determinat aprobarea de către Guvern a unor măsuri suplimentare de combatere a acestui virus-, se va face aplicarea art. 230 mai sus citat şi se va dispune preschimbarea termenului de judecată din data de 07.04.2020 pentru data de 19.05.2020, părţile urmând a fi citate pentru acest nou termen de judecată, cu menţiunea „termen preschimbat din oficiu”.

    Incheiere de sedinta din 16.03.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD