P***** D****
PetentI************ J******* D* P****** B****
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea, formulată de petentul P***** D****, în contradictoriu cu intimata I************ J******* D* P****** B****, împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PBZX nr. 290206 din data de 12.12.2020, pe care îl menţine ca legal şi temeinic întocmit. Ia act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Râmnicu Sărat. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, astăzi 23.07.2020.
Hotarare 712/2020 din 23.07.2020Având în vedere prevederile Decretul nr. 195 al Preşedintelui României, publicat în M.O. nr. 212 din data de 16 martie 2020, respectiv art. 42 alin. 6, constată că această cauză nu intră în dispoziţiile alin. 1, nefiind o cauză de urgenţă deosebită, Hotărârea nr. 8/18.03.2020 a Colegiului de Conducere din cadrul Curţii de Apel Ploieşti şi Hotărârea nr. 9/25.03.2020 a Colegiului de Conducere din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, constată intervenită suspendarea de drept potrivit acestui decret, urmând ca după încetarea stării de urgenţă să se reia judecata, din oficiu, cu citarea părţilor.
Rezolutie din 02.04.2020