U***** C***** C*** V***
PetentN*** A******** N***
PârâtAdmite sesizarea formulată de petenta U.A.T. CUZA VODĂ, prin primar, în contradictoriu cu intimatul NACA ALEXANDRU NUŢA. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 1370 lei, aplicate intimatului prin procesele-verbale de contravenţie seria PCLY 009818 – 500 lei; seria PCLX 0126872 – 870 lei, cu sancţiunea prestării unui număr de 50 ore de activitate în folosul comunităţii, ce se va executa în cadrul Primăriei comunei Cuza Vodă, jud. Călăraşi. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Călăraşi. Pronunţată astăzi, 13.03.2020, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 474/2020 din 13.03.2020Amână pronunţarea la data de 13.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.02.2020Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 28.02.2020 în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 31.01.2020