C**** C*****
CondamnatAdmite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi. În baza art. 172 al. 7 în referire la art. 166 al. 6 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, recunoaşte în parte hotărârea penală pronunţată de autorită?ile judiciare din Italia vizând-o pe persoana condamnată C**** C*****, respectiv sentinţa penală nr. 227/2018 din 10.04.2018 pronunţată deTribunalul Ordinar Rieti, Italia, definitivă la data de 26.09.2018, prin care C**** C***** a fost condamnat la pedeapsa 5 ani închisoare pentru săvâr?irea unor fapte care, conform Codului penal român, constituie infrac?iunile de: - constituirea unui grup infrac?ional organizat, prevăzută de art. 367 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, - furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 228 al. 1 – 229 al. 1 lit. b, d ?i al. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 35 al. 1 ?i art. 5 Cod penal (faptă din perioada 28.03.2011 – 10.05.2011). Dispune executarea pedepsei de 5 ani închisoare de către persoana condamnată C**** C***** într-un penitenciar din România. Deduce din pedeapsa de 5 ani închisoare durata arestului la domiciliu executat în Italia, de 7 luni ?i 4 zile închisoare. În baza art. 172 al. 5 din Legea nr. 302/2004, în referire la art. 218 ?i următoarele Cod procedură penală, dispune luarea fa?ă de persoana condmnată C**** C***** a măsurii arestului la domiciliu, pe o durată de 30 zile, de la 16.01.2020 până la 14.02.2020, dar nu mai mult de data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Deduce din pedeapsa de 5 ani închisoare durata arestului la domiciliu ce se va executa de către persoana condamnată C**** C***** în baza prezentei sentin?e. Conform art. 221 alin. 1, 2 Cod procedură penală, persoana condamnată C**** C***** are obligaţia de a nu părăsi imobilul de domiciliu (com. Paltin, sat Paltin, jud. Vrancea , fără permisiunea instanţei de judecată, ?i să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemată. În baza art. 221 alin. 4 Cod procedură penală atrage atenţia persoanei condamnate C**** C***** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Desemnează Inspectoratul de Poli?ie de la domiciliul persoanei condamnate ca organ de supraveghere a respectării obliga?iilor. Măsura se comunică persoanei condamnate, instituţiilor, organelor şi autorităţilor prevăzute de art. 221 alin. 8 Cod procedură penală. În baza art. 555 din Codul de procedură penală şi art. 166 alin.12 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară interna?ională în materie penală, dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei principale la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, dată la care hotărârea şi un exemplar al mandatului de executare se vor comunica autorităţii centrale a statului emitent – Ministerul Justiţiei din Italia, Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi, în copie, Ministerului Justiţiei – Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, Serviciul cooperare judiciară internaţională în materie penală. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare, cu privire la dispozi?ia de recunoa?tere a hotărârii ?i cu drept de contesta?ie în termen de 48 de ore de la comunicare, în ceea ce prive?te dispozi?ia de luare a măsurii preventive. Pronun?ată în camera de consiliu azi, 16.01.2020.
Hotarare 8/2020 din 16.01.2020Amână pronunţarea la data de 16.01.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2020