H*** C*********
InculpatIn temeiul art. 336 alin.1 C.p., cu aplicarea art. 396 alin. 1 şi 10 C.pr.pen., condamnă inculpatul H*** C*********, la pedeapsa de 8(opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul CARA?-SEVERIN, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Gradinari sau Primariei Oravita , judeţul Caraş-Severin, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen, cu privire la revocarea suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.02.2021.
Hotarare 31/2021 din 25.02.2021Admite cererea de judecare a cauzei în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate Acordă termen de judecată la data de 25.02.2020, termen cunoscut de inculpat. Emite adresă către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Iaşi –Serviciul Cazier Judiciar, pentru a verifica şi elibera copia de pe cazierul judiciar al inculpatului. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14.01.2021.
Incheiere de sedinta din 14.01.2021